În cursul zilei de joi, publicația „The Atlantic” a publicat un articol ce a fost rapid preluat de presă și de democrați, inclusiv de contracandidatul lui Trump, Joe Biden. Articolul publicat citează patru, surse sub acoperirea anonimatului, conform cărora președintele Donald Trump ar fi vorbit de mai multe ori în termeni disprețuitori despre soldații americani uciși pe câmpul de luptă, scrie CNN.

Conform acestora, Donald Trump i-ar fi numit „fraieri” și „ratați”.

De asemenea, articolul precizează că Trump și-ar fi anulat chiar o vizită la un cimitir al eroilor din Franța de teamă că ploaia i-ar fi stricat părul aranjat cu atenție.

Autorul articolului, Jeffrey Goldberg, susține că relatarea sa este susținută de mai multe surse care i-au confirmat-o.

CNN nu a putut verifica din surse independente versiunea susținută de „The Atlantic”, dar reamintește că în 2015, la scurt timp după ce a intrat oficial în cursa pentru nominalizarea republicanilor la președinție, Donald Trump a spus despre fostul senator de Arizona John McCain, în prezent decedat, că nu este un erou de război. „Este un erou de război pentru că a fost capturat. Mie îmi plac oamenii care nu sunt capturați”, a declarat Donald Trump.

Reacție agresivă a Casei Albe la adresa articolului

Trump a criticat cele spuse în articol, considerând că afirmațiile sunt false. De asemenea, preşedintele american a cerut concedierea unei jurnaliste a postului de televiziune conservator Fox News, care a confirmat parţial afirmaţiile sale considerate denigratoare la adresa americanilor morţi în război şi relatate iniţial de revista The Atlantic, transmite sâmbătă AFP.

„Cum să te gândești că aș face comentarii negative la adresa militarilor noștri când nimeni nu a făcut atât cât am făcut eu, cu bugetele și cu bugetul pentru armată! Am mărit soldele soldaților! E o situație de toată rușinea, din partea unei reviste îngrozitoare, pe care nu o citesc”, a comentat Donald Trump. Atacul la adresa publicației a continuat însă pe Twitter. „The Atlantic este pe moarte, la fel ca majoritatea revistelor, așa că au făcut o poveste falsă ca să obțină ceva vizibilitate”, a scris Donald Trump.

„Jennifer Griffin ar trebui concediată pentru acest tip de relatare. Nici măcar nu ne-a sunat pentru o reacţie. Fox News nu mai e ce-a fost”, a scris vineri seara pe Twitter preşedintele american, referindu-se la jurnalista Jennifer Griffin a postului Fox News, specializată pe subiecte de securitate naţională.

În tweet-ul său, Trump a insistat că Griffin nu a confirmat „cea mai impudică” parte din materialul din revista Atlantic. „Totul dezminţit de mulţi martori”, a mai scris preşedintele american.

Griffin a căutat să confirme articolul din The Atlantic, care relata că Donald Trump i-ar fi numit pe militarii americani morţi în timpul primului Război Mondial drept „cretini” şi „losers” (literal „învinşi, perdanţi”, termen care are şi alte conotaţii negative – n. red.).

Jurnalista de la Fox News a declarat că, potrivit unui înalt responsabil al administraţiei Trump, preşedintele american ar fi spus, apropo de războiul din Vietnam: „A fost un război tâmpit. Oricine s-a dus acolo a fost un cretin”.

Pe de altă parte, Griffin citează doi foşti înalţi responsabili ai administraţiei Trump care confirmă că preşedintele republican nu a vrut să se deplaseze cu maşina la un cimitir din apropiere de Paris pentru a aduce un omagiu militarilor americani morţi în război.