Guvernul motiveaza cresterea cheltuielilor prin dorinta de a investi mai multi bani in economie si mai ales in infrastructura, adica in drumuri, poduri sau alte utilitati.

Intentia poate fi laudata in aceeasi masura in care poate fi criticata. In primul rand, investitiile in infrastructura au darul de a impulsiona dezvoltarea sectorului constructiilor, incurajeaza angajarea de muncitori si, in ultima instanta, contribuie la cresterea economica. In al doilea rand, aceste investitii ar rezolva, in parte, una dintre cele mai importante probleme al Romaniei, infrastructura. Pe de alta parte, modificarea structurii cheltuielilor echivaleaza, de fapt, cu o rectificare de buget. De ce nu s-au alocat mai multi bani pentru investitii in octombrie 2001, la proiectarea bugetului pe 2002? Un posibil raspuns vine tot din datele pe care a fost construit bugetul Romaniei. A fost propusa o crestere economica de 5%. Intre timp, datele economice s-au schimbat, iar cresterea de 5% nu mai este acum posibila. Guvernul avea nevoie de aceste investitii suplimentare pentru a pastra economia in parametrii conveniti cu Fondul.

Ramane deschisa in continuare problema incasarii banilor la buget, cu atat mai mult cu cat Guvernul doreste sa pastreze neschimbata rata inflatiei pentru 2002, la 22%. Cu alte cuvinte, cresterea preturilor nu ar trebui sa depaseasca acest procentaj. Orice derapaj in colectarea banilor la buget se poate traduce in cresterea dobanzilor si, implicit, in cresterea preturilor de consum. De altfel, veniturile bugetului si restructurarea sectorului energetic au si constituit nodul gordian al discutiilor cu reprezentantii Fondului, la mijlocul lunii februarie. Cu sectorul energetic, treaba pare a fi aproape transata din momentul in care centralele vor fi atribuite primariilor. Bugetul de stat scapa de povara subventionarii preturilor si de bolovanul datoriilor restante; cel mai rau lucru care se poate intampla este ca Guvernul sa fie obligat sa preia datoriile restante, sa curete Termoelectrica de datorii si sa transfere centrale fara obligatii administratiei locale. Raspunderea privind achitarea datoriilor nu va mai apasa societatea nationala, ci autoritatile locale. Partea a doua pare insa mai dificila: cabinetele din Piata Victoriei nu au fost niciodata capabile sa-si incaseze banii de la contribuabili. Masurile propuse acum nu sunt diferite de cele incercate in trecut: eliminarea contractelor de colaborare si inlocuirea lor cu carti de munca pot avea un efect invers. Atata timp cat pentru fiecare salariu net statul percepe cam 150% taxe, este greu de crezut ca cineva va accepta aceasta schimbare. Pe de alta parte, incercarea de a forta marii datornici, pentru ca ei sunt principala problema, sa achite restantele istorice la asigurari sociale si de sanatate va avea ca efect tensiuni sociale, salarii intarziate si incetare de plati.

Cresterea economica si sectorul energetic pot fi considerate ca fiind probleme rezolvate, deocamdata. In ceea ce priveste veniturile la buget, este greu de crezut ca FMI va inghiti pastila cu intarirea controalelor si eliminarea contractelor de colaborare.