Tranzacţii de peste 462 milioane lei derulate săptămâna aceasta la BVB

Tranzacţii de peste 462 milioane lei derulate săptămâna aceasta la BVB
Publicat de Alexandru Urzică la 13 iulie 2014, 14:12

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate săptămâna aceasta la Bursa de Valori Bucureşti s-a ridicat la 462,02 milioane lei, tranzacţiile cu acţiuni cumulând 458,9 milioane lei, cu 41,11% mai mult faţă de săptămâna anterioară, conform unei analize Puls Capital.

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Transelectrica, în valoare de 226,1 milioane lei, Electrica – 85,1 milioane lei, Fondul Proprietatea – 51,6 milioane lei, Erste Group Bank – 15,8 milioane lei şi BRD-GSG – 15,6 milioane lei.

Potrivit analizei, tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 3 milioane lei, cu obligaţiuni 110.000 lei şi cele cu unităţi de fond – 160.000 lei.

De asemenea, în piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 54,5 milioane lei.

Indicii bursieri au înregistrat evoluţii negative, cuprinse între -2,98% pe indicele BET-NG, şi -1,24% pe indicele BET-FI.

Săptămâna aceasta, 19 titluri au avut evoluţii pozitive, 13 au fost stabile, iar 43 au avut evoluţii negative.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile MJ Maillis România, Teraplast şi Socep, de 25,71%, 12,25% şi, respectiv, 10,76%.

Cea mai mare scădere au avut-o titlurile Transelectrica, de minus 9,20%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Electromagnetica, de minus 8,26% şi Erste Group Bank, de minus 6,23%.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.