Pioneer Investments, a treia mai mare companie de gestionare a activelor din Italia, a primit oferte şi de la un consorţiu condus de Poşta Italiană, de la grupul australian Macquarie şi firma britanică Aberdeen Asset Management, susţin sursele.

Noul şef al UniCredit, Jean Pierre Mustier, vrea să vândă Pioneer şi alte active – inclusiv banca online FinecoBank şi banca poloneză Pekao Bank, în scopul consolidării capitalului şi creşterii profitabilităţii afectate de acumularea creditelor neperformante şi dobânzile extrem de scăzute.

Valoarea estimată anterior pentru Pioneer este de aproximativ trei miliarde de euro.

Reprezentanţii grupului francez Amundi şi cei ai UniCredit, cel mai mare grup bancar italian în funcţie de valoarea activelor, au refuzat să comenteze informaţia.

Joi, acţiunile au crescut cu aproape 3% după anunţul privind oferta Amundi, care îi va obliga pe ceilalţi licitatori să majoreze ofertele, susţin sursele.

Pioneer, care gestionează active de peste 220 de miliarde de euro, are trei sedii principale, în Milano, Boston şi Dublin. Ofertele angajante sunt aşteptate până în 3 noiembrie, iar o decizie finală a UniCredit va fi luată în decembrie, au anunţat sursele. 

În iulie, UniCredit a încheiat negocierile cu Santander, cea mai mare bancă din zona euro, privind potenţiala fuziune a diviziilor lor gestionare a activelor, o tranzacţie care evalua Pioneer la 2,75 miliarde de euro, din cauza obstacolelor autorităţilor de reglementare.

Eşuarea negocierilor cu Santander ar putea creşte presiunile asupra UniCredit pentru majorarea capitalului deoarece fuziunea ar fi ajutat banca italiană să-şi consolideze capitalul.

O fuziune între diviziile de gestionare a activelor ale UniCredit şi Santander ar fi creat unul din liderii europeni în domeniu, care ar fi administrat fonduri de aproximativ 400 de miliarde de euro.

Luna trecută, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au informat că UniCredit vrea să-şi majoreze capitalul cu 16 miliarde de euro (18 miliarde de dolari) printr-o emisiune de acţiuni şi prin vânzări de active.

Conform ultimului plan strategic, prezentat la finele anului trecut de UniCredit, banca şi-a propus ca în 2018 să ajungă la un profit net de 5,3 miliarde de euro şi un raport de capital de rang 1 (Core Equity Tier 1 – CET 1) de 12,6%, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie 2015, acest raport era de 10,53%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante.

'UniCredit lucrează la vânzarea Pekao, Fineco şi Pioneer pentru a plafona majorarea de capital la 5 – 6 miliarde de euro', susţin sursele, care au indicat că aceste tranzacţii ar putea aduce băncii italiene aproximativ zece miliarde de euro.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.