Preţurile serviciilor Regiei Autonome de Tranport Bucurereşti (RATB) ar putea fi majorate, conducerea intenţionând să solicite o creştere cu 10-20 la sută a acestora în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Directorul general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Gheorghe Aron, a declarat, luni, că indicele preţului de consum a crescut peste limita care le permite să ceară o majorare a preţurilor la serviciile lor, scrie Mediafax.

„A crescut preţul motorinei, a gazului, a energiei cu 20-35 de procente, ceea ce ne permite să cerem o creştere a preţurilor în Consiliul General care o va aproba sau nu”, a spus Gheorghe Aron, precizând că va fi solicitată o creştere globală de 10-20 la sută.

El a mai spus că, în perioada 2005-2008, preţul serviciilor RATB nu s-a modificat, el crescând doar că în februarie anul trecut. În perioada următoare, conducerea RATB a spus că va face o nouă propunere în acest sens.

Totodată, Aron Gheorghe a precizat că s-a înregistrat o uşoară scădere a numărului de călători pe primul semestru comparativ cu anul trecut, respectiv de patru, cinci procente, explicând că una dintre posibilele cauze poate fi criza financiară şi şomajul. Anul trecut s-au înregistrat 850 de milioane de călătorii.

SURSA:
Mediafax