Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, a informat în data 26 iulie 2016, că în urma depunerii instrumentelor de aderare, China a devenit cea de a 70-a parte contractanta a Convenţiei vamale privind transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR – Convenţia TIR. 

Conform secretarului general ONU, Convenţia TIR va intra în vigoare pentru China la 5 ianuarie 2017, iar UNTRR salută aderarea Chinei la această Convenţie. 

Reprezentanţii UNTRR susţin că aderarea Chinei creează oportunităţi mari pentru dezvoltarea operaţiunilor de transport TIR între China şi Europa, prin Asia Centrală. Aceasta va contribui, într-o măsură mai mare, la facilitarea tranzitului şi transportului de mărfuri în regiunea eurasiatică şi la dezvoltarea comerţului mondial. 

Potrivit transportatorilor, utilizarea sistemului TIR în China va deschide alternative viabile suplimentare şi rute mai puţin congestionate. Transportul şi livrarea de mărfuri către destinaţii finale vor fi efectuate mult mai rapid, mai ieftin şi mai eficient decât se întâmpla în prezent. 

În acest context UNTRR, solicită Ministerului Transporturilor începerea, în cel mai scurt timp posibil, a demersurilor pentru realizarea unui acord bilateral referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri între România şi China, care să permită transportatorilor români valorificarea oportunităţii economice deosebite reprezentata de aderarea Chinei la Convenţia TIR. 

"Având în vedere faptul ca pentru a putea opera un transport rutier internaţional către China, transportatorii români au nevoie de documente de garantare a taxelor vamale pentru mărfurile transportate (TIR), de autorizaţii de transport pentru camioanele româneşti operate de aceştia, ca şi de vize pentru şoferii profesionişti români, UNTRR solicita implicarea Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Externe şi al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri pentru realizarea încheierii unui acord bilateral privind transporturile internaţionale rutiere între România şi China", se menţionează în comunicat. 

Convenţia vamală privind transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR – Convenţia TIR a fost încheiată în anul 1975 la Geneva, pentru simplificarea şi armonizarea formalităţilor administrative în transportul rutier internaţional. România a aderat la Convenţia TIR în anul 1979. 

Sistemul de tranzit TIR este singurul sistem intermodal de tranzit vamal la nivel mondial, ceea ce constituie un instrument major de facilitare atât de transport cât şi de comerţ. Peste 35.000 de operatori de transport rutier din întreaga lume sunt deja autorizaţi să utilizeze sistemul TIR, efectuând aproximativ 1,5 milioane de proceduri TIR de trecere a frontierei pe an. 

AGERPRES