Două organizaţii reprezentând interesele transportatorilor români de marfă, respectiv APTE 2002 şi FORT, vor reclama la Comisia Europeană (CE) practicile autorităţilor ungare privind amenzile, au declarat liderii celor două grupuri, citaţi de agenţia de presă MTI.

Organizaţiile Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) şi Federaţia Operatorilor Români deTransport (FORT) vor înainta CE oplângere împotriva amenzilor primite detransportatori de la autorităţile ungare, întrucât le consideră excesive şi disproporţionate faţă de încălcările legilor pe care le sancţionează, a declarat jurnaliştilor secretarul organizaţiei APTE 2002, Siegfried Mayer, aflat în punctul de frontieră Nagylak.

Mayer a subliniat că, în general, colaborarea cu autorităţile ungare este excelentă, însă reglementările adoptate de guvernul Ungariei în domeniul transportului de marfă în anul 2007 ar trebui adaptate standardelor internaţionale.

În octombrie, FORT a anunţat că autorităţile de control rutier din Ungaria aplicaseră, de la începutul anului 2008, şoferilor şi transportatorilor români amenzi în valoare de peste 20 milioane euro, fonduri folosite la construcţia de drumuri.

Preşedintele FORT, Augustin Hagiu, a declarat, la momentul respectiv, că amendarea şoferilor români se face excesiv şi incorect în contextul integrării europene, iar autovehiculele comerciale sunt sechestrate abuziv, în condiţiile în care amenzile din Ungaria sunt cele mai mari din Europa .

APTE 2002 este o organizaţie profesională şi patronală fondată în 2002, la iniţiativa privată a unor transportatori, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional. Organizaţia are, în prezent 300 de membri, operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

FORT este o federaţie patronală din domeniul transportului rutier, compusă din 7 asociaţii profesionale regionale, care reprezintă aproximativ 5000 de societati comerciale din domeniul transportului rutier,ce au un parc de aproximativ 15.000 de autovehicule şi 20.000 de salariaţi.

SURSA: Mediafax