Traian Băsescu: Sunt parte a eșecului oamenilor politici

Traian Băsescu: Sunt parte a eșecului oamenilor politici
Publicat de Valentin Vioreanu la 9 noiembrie 2015, 14:31

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni că ar fi primit ”prost” în Piață, dacă ar fi mers în mijlocul manifestanților.

Întrebat în cadrul unui interviu pentru Digi 24 cum crede că ar fi fost primit în Piață în primele două zile de proteste, Băsescu a răspuns: ”Prost. Respingerea pentru orice politician a fost netă. Piața a refuzat și să își desemneze lideri, dar și-a strigat și scris mesajele”.

De asemenea, fostul șef al statului a răpuns afirmati când a fost întrebat dacă se simte parte a eșecului oamenilor politic.

mai multe, AICI

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.