Traian Băsescu pregătește o mare alianță care să se ocupe de justiție: „O să discut cu liderii majorităţii să facem o comisie din toate partidele şi să ajustăm codurile imediat”
Senatorul PMP Traian Băsescu susţine necesitatea înfiinţării unei comisii în care să fie reprezentate toate partidele parlamentare şi care să aibă drept scop aducerea Codului penal şi a Codului de procedură penală la zi, inclusiv prin introducerea prevederilor Directivei 343 a Uniunii Europene.
'Ar trebui să facă o comisie de aducere a Codurilor (penal şi de procedură penală – n.r.) la zi şi de introducere a Directivei 343 a UE în legislaţie, în Coduri. (…) Este primul lucru care trebuie făcut. Sigur, avem Comisia juridică. Eu propun public, o să discut şi cu liderii majorităţii, trebuie făcută o comisie imediat, cu reprezentare din toate partidele, să nu mai meargă: noi suntem PSD, majoritari, şi orice ar propune altcineva, rămâne ca noi. O reprezentare – câte un reprezentat din fiecare partid parlamentar şi ajustate imediat Codurile, introdusă imediat directiva pentru că suntem obligaţi să introducem până la 1 aprilie. Şi vorbit despre nevoia de a avea stat de drept, nu stat poliţienesc, pentru că au deviat', a declarat Băsescu, joi seară, la România Tv.
Acesta a ţinut să sublinieze că respectiva comisie ar trebui să aibă termen două săptămâni pentru a lucra, urmând ca apoi să înainteze Comisiilor juridice un punct de vedere.
'Trebuie făcută o comisie care să lucreze neutru din punct de vedere politic, dar cu oameni politici, pentru că nu e treaba doamnei Kovesi legislaţia. Nu aş spune neutru politic, poate a fost greşită formularea, ci neutră din punct de vedere al majorităţii, agreată de toată lumea, pentru că fără participarea tuturor partidelor, va fi o mare hărmălaie cu definim abuzul în serviciu, să fie implicate toate partidele parlamentare. După ce ajung la o concluzie şi spun 'ăsta este punctul nostru de vedere', al acestei comisii care a lucrat două săptămâni – că nu trebuie lungită treaba, avem în Constituţie 45 de zile pentru modificarea articolelor neconstituţionale. Deci, în două săptămâni, această comisie trebuie să dea Comisiei juridice punctul de vedere', a mai spus Băsescu. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




