Băsescu, reacție vehementă după decizia CCR: „S-a făcut pentru un singur om”

Traian Băsescu revine în atenția publică după ce Curtea Constituțională (CCR) a decis că legea care l-a lăsat fără privilegiile de fost șef de stat este neconstituțională. Fostul președinte acuză că legea i-a fost dedicată personal și anunță că va discuta cu avocații pentru a decide ce pași va urma.

Legea care retrăgea privilegiile, declarată neconstituțională

Curtea Constituțională a României a decis, cu unanimitate de voturi, că Legea nr. 243/2021, prin care foștilor șefi de stat care au colaborat cu Securitatea li se retrăgeau drepturile, este contrară Constituției. Instanța supremă subliniază că legea „este contrară prevederilor constituţionale art.1 alin.(5) privind principiului legalităţii, în componenta privind calitatea legii, şi ale art.15 alin.(2), din perspectiva lipsei dispoziţiilor tranzitorii, precum şi a caracterului retroactiv al acestei legi”.

Astfel, Băsescu poate solicita din nou reședință de protocol, pază și protecție SPP, precum și o indemnizație lunară de 75% din salariul unui președinte în funcție.

„S-a făcut pentru un singur om. În timp ce ofiţerii de Securitate au pensii speciale, pe mine mă… îmi luau drepturile”, spune Traian Băsescu, fost preşedinte al României, pentru observatornews.ro.

Fostul șef de stat consideră că legea adoptată în 2021 a avut un singur destinatar, cu scopul de a-i retrage privilegiile dobândite în virtutea funcției supreme în stat.

Traian Băsescu
SURSA FOTO: Inquam Photos, Ioana Zamfir

Decizia definitivă care l-a lăsat fără drepturi

În 2021, instanța a stabilit definitiv că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ „Petrov”. Imediat după sentință, acesta a fost evacuat din vila de protocol din cartierul Primăverii și s-a mutat într-un apartament de trei camere din zona Domenii. De asemenea, a pierdut paza SPP și indemnizația lunară.

Legea respectivă prevedea că „persoanele care au avut calitatea de şef al statului român şi care, prin hotărâre judecătorească definitivă, au fost constatate ca fiind colaboratori ai fostei Securități, nu beneficiază de drepturile conferite de această calitate”.

Decizia CCR redeschide discuția privind recuperarea privilegiilor.

„Să văd, o să văd. E timp să iau decizii. Nu ştiu, trebuie să vorbesc cu avocaţii”, a spus Traian Băsescu.

Dacă va alege să solicite restituirea drepturilor, Băsescu trebuie să depună cereri oficiale către SPP și Regia Patrimoniului de Stat sau să deschidă o acțiune în instanță. Potrivit legii redevenite valabile, el ar putea primi din nou locuință de protocol, pază de la Serviciul de Protecție și Pază și indemnizație lunară, toate pe cheltuiala statului.

CCR a motivat lipsă de claritate și caracter retroactiv

CCR a motivat decizia invocând lipsa dispozițiilor tranzitorii și caracterul retroactiv al legii, subliniind principiul legalității. Totodată, Curtea a respins ca inadmisibile alte excepții de neconstituționalitate invocate în context, arătând că nu are competența să controleze interpretările instanțelor asupra textelor legale criticate.

„Cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în ansamblul său, este neconstituţională, fiind contrară prevederilor constituţionale art.1 alin.(5) privind principiului legalităţii, în componenta privind calitatea legii, şi ale art.15 alin.(2), din perspectiva lipsei dispoziţiilor tranzitorii, precum şi a caracterului retroactiv al acestei legi. Totodată, 5 / 7 cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(l) lit.t) şi art.14 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, întrucât, în virtutea dispoziţiilor art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, nu are competenţa de a modifica sau completa dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi nici nu este competentă să controleze constituţionalitatea unei interpretări date de o anumită instanţă judecătorească textelor legale criticate cu soluţionarea în fond a cauzei”, potrivit unui comunicat al CCR.

Hotărârea Curții Constituționale reînvie dezbaterea despre responsabilitatea foștilor demnitari și despre modul în care statul gestionează trecutul colaborării cu Securitatea. De asemenea, deschide discuții despre diferența de tratament între foștii colaboratori și foștii ofițeri de Securitate, unii dintre aceștia beneficiind, în continuare, de pensii speciale.