Începutul pensiei speciale în magistratură, din 1997
Jurnaliștii de la RISE Project, documentează în detaliu modul în care pensia specială a magistraților a fost creată, modificată și păstrată printr-un lung șir de decizii legislative și politice. Investigația urmărește evoluția acestor beneficii din 1997 până în prezent, evidențiind impactul lor asupra sistemului public de pensii și asupra relației dintre justiție și puterea politică.
În 1997, ministrul Justiției Valeriu Stoica introduce pensia specială pentru magistrați, o măsură care modifică substanțial sistemul de calcul al beneficiilor. În loc ca pensia să depindă de contribuțiile individuale la bugetul asigurărilor sociale, aceasta se raportează la ultimul salariu al magistratului.
Astfel, pensia ajunge să fie între 80 și 100% din venitul net al ultimei luni de activitate, în funcție de vechimea acumulată. Legea „Stoica” nu premiază doar cariera în magistratură, ci și trecerea prin această profesie, deoarece pentru calcul se consideră inclusiv anii petrecuți în avocatură.
Valeriu Stoica explică scopul acestei legi prin nevoia de a atrage juriști bine pregătiți în instanțe și parchete, care, altfel, preferau avocatura.
În același timp, fostul ministru precizează că nu își amintește ca includerea vechimii din avocatură să fi fost decisă de el, suspectând implicarea Parlamentului sau Guvernului în modificarea proiectului inițial. Vârsta de pensionare rămâne neschimbată: 57 de ani pentru femei și 62 pentru bărbați.
1998-2000: Magistrații și opoziția la majorarea vârstei de pensionare
Parlamentul decide majorarea vârstei de pensionare pentru toți asigurații din sistemul public: femeile trec la 60 de ani, bărbații la 65. Doar magistrații au resursele legale pentru a contesta această decizie. Înalta Curte de Casație și Justiție poate ataca legea la Curtea Constituțională înainte de publicare.
Deși Constituția nu menționează vârsta de pensionare, judecătorii construiesc o argumentație bazată pe principiul interzicerii discriminării, susținând că diferențele de vârstă creează două categorii de cetățeni: cei care se pensionează la 57/62 de ani și cei care se pensionează la 60/65 de ani. Curtea Constituțională respinge argumentul, iar majorarea vârstei se aplică gradual, pe parcursul a peste zece ani.
2000: Chiulul decisiv care păstrează pensia specială
În același an, Parlamentul încearcă eliminarea pensiei speciale, însă se confruntă cu opoziția Curții Constituționale. În temeiul Constituției, dacă două treimi dintre parlamentari reiau votul pentru o lege respinsă, aceasta poate fi adoptată. Senatul și Camera Deputaților votează în favoarea eliminării, dar numeroși deputați lipsesc, iar cvorumul nu se realizează, permițând astfel menținerea pensiei speciale.
Vasile Stan, deputat PDSR, argumentează în ședința Camerei Deputaților:
„Dacă dumneavoastră ați ieși la ora actuală la pensie, ați lua o pensie în jur de 3 milioane jumătate. În cazul unui magistrat, această pensie este între 6 și 8 milioane.
Ni se argumentează că magistraților li se interzice exercitarea unor activități producătoare de venituri, cu excepția funcțiilor didactice din învăţământul superior, precum și încadrarea în gradul ridicat de risc. Așa este! Cu următoarea nuanță: pentru aceasta primesc cele mai mari salarii dintre bugetarii civili din România.
Pentru aceasta primesc 50% spor din salariu pentru condiții neuropsihice, 20% spor de stabilitate, 3% spor de şedinţă; este singura categorie socioprofesională care pentru a-și exercita meseria primește bani în plus.
Nu știu câte ședințe fac magistrații, dar probabil că pe lună fac 5-6 ședințe și deci li se mai dă 18% spor, 25% spor de vechime, 20% spor de merit pentru 50% din magistrați; 15-20% pentru că umblă cu infractori. Deci, pentru aceste privațiuni, dânși primesc salarii”.
Evoluția pensiilor speciale: 2001-2004
În 2001, patru ani după legea „Stoica”, există 927 de beneficiari ai pensiei speciale, cu o valoare medie de 330 de euro, față de 59 de euro în sistemul obișnuit. În 2003, beneficiarii cresc la 987, iar pensia medie ajunge la 393 de euro, în timp ce pensia publică scade ușor, la 57 de euro.
Referendumul din octombrie 2003 modifică Constituția, consolidând autoritatea Curții Constituționale și împiedicând Parlamentul să ignore deciziile acesteia.
În 2004, numărul beneficiarilor ajunge la 1.087, iar pensia medie specială urcă la 466 de euro, comparativ cu 76 de euro pentru pensia obișnuită.
Ministrul Justiției Rodica Stănoiu modifică formula de calcul, transformând pensia în 80% din venitul brut, depășind astfel valoarea salariului. Această schimbare face retragerea din magistratură mai avantajoasă decât continuarea activității.
Stănoiu explică măsura printr-o recomandare a Consiliului Europei, care sugera egalizarea pensiei cu salariul. În realitate, această recomandare era deja respectată prin legea „Stoica” din 1997.
Noua formulă nu doar că nu egalizează pensia cu salariul, ci o face mai mare. Ministrul extinde și dreptul la pensie specială pentru cei cu vechime de 20 de ani, anterior limitat la minimum 25 de ani.
Epoca Macovei: pensionarea timpurie și avalanșa privilegiilor
După „revoluția Stănoiu”, sistemul pensiilor magistraților intră într-o nouă etapă, marcată de ministrul Monica Macovei. În 2005, aceasta le oferă judecătorilor și procurorilor un cadou legislativ cu efecte de durată: posibilitatea de a se pensiona imediat ce acumulează 25 de ani de vechime, indiferent de vârstă. Pragul clasic de pensionare – 57 de ani pentru femei și 62 pentru bărbați – devine irelevant.
Măsura are o condiție aparent echilibrată: din cei 25 de ani, cel puțin 15 trebuie petrecuți efectiv în instanțe sau parchete, iar restul pot proveni din alte profesii juridice, precum avocatura. În practică, însă, devine posibil scenariul absurd al unui avocat care intră în magistratură la 32 de ani și iese la pensie la 47 – cu o pensie mai mare decât salariul.
Macovei susține că a introdus această regulă pentru a „curăța sistemul” de magistrații formați în perioada comunistă. Rezultatul a fost însă invers: o explozie a pensionărilor. Numărul beneficiarilor s-a dublat într-un singur an, ajungând la 1.451, iar pensia medie a crescut spectaculos la 934 de euro – de zece ori mai mare decât cea din sistemul public (91 de euro).
Tot în mandatul ei, Macovei observă o practică ingenioasă, dar costisitoare pentru stat: mulți magistrați își programau ieșirea la pensie în lunile în care primeau sporuri salariale câștigate în instanță, pentru ca aceste sume să fie incluse în calculul pensiei. Ministrul modifică formula de calcul – nu se mai ia în considerare ultimul salariu, ci media veniturilor din ultimele 12 luni. Măsura temperează parțial fenomenul, dar nu-l oprește.
În anii următori, numărul pensionarilor speciali crește constant: 1.760 în 2006, 1.867 în 2007 și 2.070 în 2008. În același timp, valoarea pensiei medii se dublează aproape anual, ajungând la peste 1.800 de euro, în timp ce pensia publică rămâne în jurul a 200 de euro.
Pe fondul acestei creșteri accelerate, ministrul Tudor Chiuariu introduce, în 2007, o nouă regulă: egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați, la 60 de ani. Măsura e mai mult simbolică, întrucât magistrații continuă să se poată retrage mult mai devreme, uneori chiar înainte de 50 de ani.
Guvernul Băsescu–Boc încearcă să elimine pensiile speciale
Criza economică din 2010 readuce subiectul pensiilor speciale în prim-plan. Guvernul Băsescu–Boc încearcă să le elimine, dar Curtea Constituțională respinge din nou inițiativa, invocând principiul independenței justiției.
CCR recomandă totuși ca vechimea din alte profesii juridice să nu mai fie inclusă în calculul pensiei, însă Parlamentul ignoră sfatul. În acel an, pensia medie din magistratură depășește 2.000 de euro, de zece ori mai mult decât cea publică.
Anii care urmează adâncesc discrepanțele. În 2013, peste 3.000 de magistrați primesc o pensie medie de 2.000 de euro, iar în 2017 numărul ajunge la 3.370, cu o valoare medie de 2.560 de euro. În tot acest timp, pensia publică medie abia trece de 260 de euro.
Apoi intervine o nouă transformare: în 2018, guvernarea Dragnea mută contribuțiile sociale de la angajator la angajat, ceea ce umflă artificial salariile brute – și, implicit, pensiile speciale, care se calculează ca procent din brut. Rezultatul: o explozie financiară fără precedent. Pensia medie a magistraților urcă la 3.240 de euro, în timp ce cea publică rămâne la 288 de euro.
În același an, Parlamentul controlat de PSD merge și mai departe și adoptă o lege care permite pensionarea după doar 20 de ani de activitate – adică la 43–45 de ani. Măsura e atât de șocantă, încât Guvernul o blochează la doar o zi după intrarea în vigoare.
Între timp, tensiunile sociale ating apogeul. Diferența uriașă dintre pensiile magistraților și cele ale cetățenilor obișnuiți generează proteste, iar partidele politice încep să promită „reforma” sau chiar „desființarea” pensiilor speciale. Până astăzi, însă, nicio inițiativă nu a reușit să le elimine cu adevărat.
Reforma perpetuă: de la „desființare” la cosmetizare
După mai bine de un deceniu de tentative eșuate, pensiile speciale ale magistraților continuă să crească într-un ritm constant. În 2019, 3.878 de beneficiari primesc o pensie medie de 3.840 de euro, în timp ce pensionarii din sistemul public trăiesc cu 326 de euro. Un an mai târziu, numărul lor depășește 4.100, iar pensia medie ajunge la 4.040 de euro – de peste zece ori mai mare decât cea publică.
Într-un gest simbolic și electoral, Partidul Național Liberal anunță în 2020 că „desființează” pensiile speciale civile, inclusiv pe cele ale magistraților. Proiectul e grăbit, stângaci și plin de contradicții cu deciziile Curții Constituționale. Este votat în Parlament fără respectarea procedurii constituționale și cade, previzibil, la CCR. „Desființarea” devine o iluzie retorică.
În 2021, noul ministru al Justiției, useristul Stelian Ion, încearcă o altă abordare: nu eliminarea, ci „scurtarea” pensiei magistraților. El propune abolirea pensionării timpurii, introdusă în 2005 de Monica Macovei. Doar că, după o întâlnire cu Consiliul Superior al Magistraturii, ministrul iese din sală cu idei contrare propriilor intenții: declară că majorarea vârstei de pensionare „nu e oportună”.
Între timp, statisticile continuă să urce. În 2022, 4.862 de foști magistrați primesc o pensie medie de 4.090 de euro, față de 405 euro în sistemul public. În același an, ministerul condus de Cătălin Predoiu „reînnoiește” legea statutului magistraților – fără a atinge esența privilegiilor. Sunt păstrate toate cele trei anomalii istorice: pensia mai mare decât salariul (moștenirea „Stănoiu”), pensionarea la 47 de ani („Macovei”) și vechimea amestecată din alte profesii juridice („Stoica”).
Pensiile magistraților, reforma reală care nu reformează
În 2023, numărul pensionarilor speciali din magistratură crește cu 10%, ajungând la 5.469, iar pensia medie urcă la 4.333 de euro. În același timp, pensia publică medie abia atinge 453 de euro. Paradoxal, guvernul Ciucă-Ciolacu încearcă totuși o „reformă” sub presiunea PNRR-ului european, menit să corecteze inechitățile sistemului.
Ministrul Predoiu promite că atacă toate cele trei anomalii fundamentale ale pensiei magistraților:
- Elimină pensia mai mare decât salariul – dar o fixează egală cu salariul.
- Desființează pensionarea juvenilă – dar doar din 2035.
- Elimină vechimea adăugată din alte profesii juridice – dar fără efect retroactiv.
Magistrații reacționează prompt, iar Înalta Curte atacă noua lege la Curtea Constituțională. CCR le dă din nou dreptate, susținând că majorarea vârstei de pensionare e „prea bruscă”. Parlamentul refăcut de coaliția PSD–PNL adoptă o nouă tranziție: atât de lentă încât primul magistrat obligat să se pensioneze la 60 de ani va apărea abia în 2062.
Totuși, două corecții rămân valabile: pensia nu mai poate depăși salariul, iar vechimea în alte profesii nu se mai contorizează la pensia specială. Mică victorie de etapă, mare eșec structural. În 2024, beneficiarii ajung la 5.625, cu o pensie medie de 4.530 de euro, în timp ce pensia publică urcă timid la 564 de euro.
În 2025, noul premier Ilie Bolojan anunță o reformă radicală, sub semnul austerității. Planul său propune: eliminarea pensionării anticipate, ridicarea vârstei de pensionare la 65 de ani până în 2037, plafonarea pensiei la 70% din venitul net și impunerea unui stagiu complet de 35 de ani, dintre care 25 în sistemul judiciar. Firește, reforma este atacată la CCR de magistrați, prin Înalta Curte.
Astfel se încheie – provizoriu – istoria unei instituții a privilegiului juridic. De la „anomalie” la „reformă”, pensia specială a magistraților supraviețuiește fiecărui ministru, fiecărui guvern și fiecărei crize economice. Următoarea pagină urmează să fie scrisă azi, 8 octombrie, când Curtea Constituțională e chemată, din nou, să-și judece propriul destin.
