„Gemul de la bunica” influențează diferența de TVA a României. Șeful ANAF: Din păcate, astăzi contează
SURSA FOTO: Dreamstime - colaj Capital
Președintele ANAF, Adrian Nica, a explicat că produsele realizate pentru consum propriu, precum „gemul de la bunica”, sunt luate în considerare de Comisia Europeană la calcularea diferenței de colectare a TVA. România a avut, în 2022, cel mai ridicat nivel al acestui indicator din Uniunea Europeană.
ANAF solicită o formulă mai corectă de calcul pentru diferența de TVA
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nica, a precizat că datele folosite în evaluările Comisiei Europene privind colectarea TVA provin din anul 2022, iar raportul pentru 2023 urmează să fie publicat.
El a arătat că unele state membre, inclusiv Bulgaria, au cerut asistență de specialitate pentru a obține o formulă de calcul mai precisă.
În opinia sa, și România trebuie să-și îmbunătățească modul de raportare, astfel încât să prezinte o imagine mai realistă a colectării către Comisia Europeană.
„Așteptăm publicarea pe 2023. Am văzut că țările vecine, cum ar fi Bulgaria, au solicitat asistență de specialitate pentru a avea o formulă corectă de calcul a acestor diferențe, când vorbim de GAP-ul de TVA în mod special.
Asta încercăm să facem și noi, să ne prezentăm mai bine și mai corect către Comisia Europeană”, a explicat Adrian Nica.
„Gemul de la bunica” este inclus în calculul Comisiei Europene
Șeful ANAF a explicat că metodologia europeană ia în calcul inclusiv autoconsumul, adică produsele realizate în gospodării pentru uz propriu. El a menționat că România are un specific aparte în acest sens, fiind o țară în care gospodăriile produc frecvent alimente pentru consumul personal.
Ca exemplu, Nica a arătat că inclusiv produsele preparate în casă, cum ar fi gemul făcut de bunici, sunt considerate în estimarea GAP-ului de TVA. Oficialul a confirmat că, potrivit metodologiei actuale, aceste activități domestice influențează indicatorul european privind diferența de colectare a TVA.
„Și ca să dau câteva exemple clare: modul în care tratăm gemul pe care îl face în casă bunica”, a spus șeful ANAF.
Întrebat dacă asta contează la GAP-ul de TVA în România, șeful ANAF, Adrian Nica, a spus: „Din păcate, astăzi, da. Da, este calculat astăzi la GAP-ul de TVA.”

România, pe primul loc în UE la deficitul de colectare a TVA
Conform datelor Comisiei Europene, România a înregistrat în 2022 cel mai mare deficit de colectare a TVA din Uniunea Europeană. Indicatorul, numit GAP de TVA, reprezintă diferența dintre sumele pe care statul ar trebui să le încaseze conform legislației fiscale și sumele efectiv colectate.
Specialiștii explică faptul că acest decalaj reflectă nu doar frauda sau evaziunea fiscală, ci și erorile administrative, insolvențele și aspecte metodologice precum includerea autoconsumului.
Adrian Nica a adăugat că ANAF lucrează la o modalitate mai precisă de raportare, astfel încât activitățile gospodărești să nu mai afecteze statisticile oficiale privind colectarea de TVA.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





