Tragedia de la clinica stomatologică. Autorizația finală era în curs, dar medicii nu știau: Regretăm profund pierderea. Oferim autorităților tot sprijinul
SURSA FOTO:Dreamstime-stomatologie
Clinica stomatologică unde o fetiță de doi ani a murit în urma unei anestezii generale transmite punctul de vedere oficial după tragedie. Reprezentanții afirmă că sediul avea aviz de funcționare, însă autorizația sanitară finală era în curs de obținere, susțin că personalul medical nu avea cunoștință despre situația administrativă și că dotările ar fi fost conforme cerințelor legale. Activitatea a fost suspendată, iar instituția anunță cooperare totală cu anchetatorii.
Clinica admite că autorizația finală era în curs, dar spune că medicii nu știau
În comunicatul transmis, avocatul Crystal Dental Clinic explică faptul că sediul în care s-a produs incidentul avea aviz de funcționare, însă autorizația sanitară completă nu fusese încă emisă. Această procedură rămăsese în etapa finală, iar instituția insistă că problema a fost exclusiv una de natură administrativă, în responsabilitatea conducerii.
Reprezentantul subliniază că personalul medical nu fusese informat despre întârzierea documentului și, potrivit clinicii, nu avea nicio implicare în procesul de autorizare. Totodată, unitatea afirmă că spațiul „era echipat cu toată aparatura și materialele medicale necesare”, conform reglementărilor în vigoare.
Explicațiile apar în contextul în care Ministerul Sănătății a anunțat că în noul sediu nu existau dotările minime obligatorii pentru efectuarea anesteziei generale, iar clinica funcționa fără autorizație sanitară completă.
Activitatea sediului a fost oprită imediat după tragedie
Avocatul precizează că unitatea în care a avut loc procedura a fost închisă imediat după incident. Pacienții programați în acea perioadă au fost redirecționați către celelalte două sedii ale rețelei, despre care instituția spune că sunt integral autorizate și funcționează în regim normal.
Această măsură vine în paralel cu suspendarea decisă de autorități și cu verificările extinse ale DSP București și ale altor instituții.
Cauza morții este analizată de trei instituții
Avocatul Crystal Dental Clinic afirmă că determinarea cauzei medicale a tragediei se află în prezent în sarcina medicilor legiști, a procurorilor și a Colegiului Medicilor. Acesta insistă că, în acest moment, nu există niciun rezultat oficial care să asocieze neregulile administrative cu motivul strict medical al decesului.
Reprezentanții afirmă că personalul medical prezent la intervenție ar fi acționat exclusiv pentru salvarea copilului și că nu au fost chemate persoane din exterior în timpul intervenției de urgență.
Totodată, instituția oferă „cooperare totală” anchetatorilor, punând la dispoziție toate documentele solicitate și răspunzând tuturor solicitărilor autorităților.
Analiză internă pentru a identifica greșelile administrative
Pe lângă ancheta oficială, clinica a deschis și o procedură internă de evaluare. Aceasta vizează modul în care s-a ajuns la situația ca activitatea să înceapă înainte de eliberarea autorizației finale și urmărește să identifice vulnerabilitățile din zona administrativă.
În comunicat se precizează că analiza internă nu îi vizează pe medicii implicați în procedură, ci exclusiv managementul și procesele administrative ale companiei.
De asemenea, instituția anunță că va implementa măsuri noi pentru prevenirea unor situații similare, fără a oferi însă detalii concrete până la finalizarea evaluării interne.
Mesaj către familie: „Regretăm profund pierderea”
Crystal Dental Clinic transmite condoleanțe familiei fetiței, subliniind că tragedia afectează întreaga echipă și că prioritatea este stabilirea adevărului. Reprezentanții spun că vor continua să colaboreze cu toate instituțiile implicate și că vor face publice informații suplimentare pe măsură ce vor exista concluzii oficiale.
Tragedia rămâne în atenția opiniei publice, în condițiile în care STS a făcut public istoricul celor trei apeluri la 112, Ministerul Sănătății a constatat lipsa dotărilor minime la noul sediu, iar procurorii investighează circumstanțele exacte ale morții copilului.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





