Întrebarea îi macină, în aceste zile, pe cei care îşi doresc să scape de actualul guvern. Desigur că nu există un răspuns atotcuprinzător. Ar fi prea uşor, există motive individuale, aşa cum există şi motive generale. Însă unul dintre ele este că aceşti oameni au fost nu doar uitaţi, ci de-a dreptul trădaţi.
Cum s-ar putea regăsi în spusele politicienilor cei preocupaţi, de exemplu, de cariera profesională sau de propria afacere, de educaţia copiilor în străinătate sau de soarta culturii, când în spaţiul public nu par a încăpea decât bugetarii şi pensionarii. Din nefericire, discursul­ PSD care, legitimat de doctrină, are chiar datoria să se îngrijească de săraci şi defavorizaţi a fost furat de toate celelalte partide, inclusiv de PNL, al cărui lider înalţă diatribe împotriva reducerii aparatului de stat sau a concedierii bugetarilor.
Retorica de stânga a liberalilor i-ar trimite în ridicol şi în afara istoriei dacă frecventarea doctrinelor nu ar fi ignorată pe la noi. Aşa că subzistă datorită unora, tot mai puţini, care îi votează fie din nostalgie, cu ochii la blazonul primit moştenire, fie pentru charisma şefului de partid.
Dar cei care gândesc liberal, fără a avea neapărat conştiinţa că se numesc liberali sau dorinţa de a se înregimenta politic, nu mai sunt reprezentaţi de ei, nici măcar anemic şi insular cum erau în urmă cu cinci, zece sau 20 de ani.
Pentru a nu dezerta total de la valorile liberale, domnii din PNL aruncă texte minunate pe site-uri citite de cel mult câteva mii de persoane, în vreme ce în media, unde sunt foarte vizibili, exprimă o viziune atât de socialistă că l-ar umple de invidie şi pe Marx.
Citind postările domnului Vosganian pe blog, în care abundă fraze minunate precum: „starea de deficit în care se află societatea românească este o consecinţă a predilecţiei obsesive pentru statul social“ sau „utilizarea «binefacerilor» statului social a fost o manevră propagandistică a PSD“, nu poţi să nu te întrebi când se va vindeca PNL de schizofrenia dublului discurs şi când îşi va da seama că şi-a abandonat electoratul care, într-adevăr şi din păcate pentru PNL, nu este la fel de uşor de manipulat, ci trebuie convins.

Te-ar putea interesa și: