Trădare supremă în PSD! Nume bombă care părăsesc partidul și se înscriu în PNL (SURSE)
Cei de la PNL au început să pregătească transferurile venite de la alte partide, mai ales PSD. Primele vor fi făcute către Camera Deputaților iar cele către Senat vor urmă după, deoarece negocierile sunt mai complicate.
Primul de pe această listă pare să fie deputatul Mihăiță Găină, finul lui Petre Daea, conform anumitor surse politice ale stiripesurse.ro
Potrivit sursei citate, au urmat alți 3-4 deputați din zona PSD-Pro România, aceștia fiind de acord să treacă la PNL de săptămâna viitoare.
Care este miza liberalilor
Una dintre acestea este formarea unei majorități în anumite comisii vitale din Parlament. Într-o discuție cu prim-vicepreședintele Pro România, deputatul Daniel Constantin, s-a discutat și despre o eventuală înregimentare în PNL, însă nu este clar dacă acesta va face sau nu pasul spre liberali.
În perioada imediat următoare, marele test este cel al proiectului de buget pentru anul 2020.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





