Numărul celor care dețin autoturisme în România este în continuă creștere, iar legislația rutieră devine tot mai strictă, pe când sancțiunile pentru conducătorii auto care nu respectă prevederile legale au crescut, de asemenea, Astfel, șoferii care fac o greșeală frecventă, ignorată de mulți, ar putea să fie taxați aspru, cu o amendă care poate ajunge până 2.500 de lei.

Nu sunt suficiente locuri de parcare în Capitală

Este vorba despre blocarea abuzivă a locului de parcare, o practică care se întâlnește des în orașele României, mai ales în marile aglomerări urbane. Problema este că deși numărul de mașini a crescut considerabil, cel al parcărilor bate pasul pe loc.

Astfel, șoferii care au nevoie să oprească mașina în centrul orașului, pentru doar câteva minute, se pot lovi adesea de diferite obiecte „artizanale”, montate de cei care le dețin, de blocare a locurilor de parcare.

Cutii de carton, coșuri de flori, sticle și bidoane pline cu apă, bare de lemn, grilajele metalice special confecționate, tomberoane de gunoi, semne cu „parcarea interzisă”, ba chiar și stâlpișori din plastic. Capitala României e împânzită de astfel de obiecte care blochează ilegal locurile de parcare, relatează publicația playtech.ro.

Poliţia Locală sau Poliţia Română are dreptul să emită o serie de amenzi în baza unei legi referitoare la aceste locuri care sunt plătite. Montarea unor astfel de dispozitive care să blocheze accesul atrage amenzi considerabile.

În București sunt circa 230.000 de locuri de parcare de reședință

Conform HCGMB 124/2008, privind parcarea pe domeniul public, „amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare” se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei.

Așadar, potrivit datelor, în cele 6 sectoare din București sunt circa 230.000 de locuri de parcare de reședință, pentru care locuitorii plătesc anual abonament. Restul autoturismelor, până la 1,5 milioane, cât sunt înmatriculate în București (fără a le pune la socoteală pe cele care tranzitează sau sunt în vizită) sunt parcate în principal neregulamentar, pe trotuare, spații verzi sau carosabil, cu excepția celor care au garaj în curte sau în ansamblurile rezidențiale recent construite.