Toți românii care stau la bloc sunt vizați! Ce sunt obligați să facă administratorii
Vești importante pentru românii care stau la bloc. Sunt vizați administratorii sau locatarii ce sunt interesați să devină administratori de bloc. Oficialii au introdus, în sfârșit, această ocupație în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Astfel, s-a introdus ocupația de administrator de condominii. Ordinul a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Potrivit legii, administratorii pot obține calificarea corespunzătoare ocupației până în septembrie.
Ministerul Muncii a înlocuit ocupația de administrator imobile cu cea de administrator de condominii, dar s-a păstrat același cod 515303 în grupa de bază 5153 Administratori de clădiri.
Conform Ordinului, administratorii sau persoanele care vor să devină administratori de bloc trebuie să obțină atestate profesionale pentru certificarea ca administrator de condominii.
Acest certificat are o valabilitate de patru ani.
„În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în colaborare cu asociațiile profesionale și de reprezentare ale asociațiilor de proprietari, propun actualizarea standardului ocupațional privind ocupația de administrator de condominii”, prevede legea.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





