Este vorba despre luptătorul Daniel Ghiță, care a declarat la o emisiune TV că a primit o mulțime de oferte de la televiziunile de top din țară, dar nu a dat curs invitațiilor. De asemenea, sportivul a explicat și motivul pentru care nu a vrut să participe la nicio emisiune TV.

„Mi s-a propus să merg la Exatlon, dar nu am putut să merg acolo pentru că trebuia să stau departe de familie 6 luni. Am avut propunere să merg și la Asia Express, dar nu am vrut să merg, la fel și de la Dansez pentru tine”  , a spus Daniel Ghiță.

Daniel Ghiță, sau ”The Savage Samurai” așa cum este poreclit, a debutat în anul 1999 în Campionatul Mondial de Muay Thai din Bacgkok, Thailanda. El a câștigat toate meciurile sale prin knock-out înainte de semifinale, unde a pierdut în fața lui Alexey Ignashov. Ghiță are cu ce se mândri. Performanțele din întreaga sa carieră sunt remarcabile: Campion European de Muay Thai în Germania, în 2000, medialia de bronz la Campionatul Mondial de Muay Thai în Thailanda, în 2001, dar și locul doi la Campionatul European la aceeași disciplină în Portugalia. În anul 2003, luptătorul a înregistrat cel mai rapit KO din istoria stilului Muay Thay, după doar 30 de secunde de joc împotriva unui luptător din Australia.

Te-ar putea interesa și: