În primul sezon, deși a trecut prin multe provocări și a pierdut 16 kilograme, vedeta a încasat 16.000 de euro pe lună. În cel de-al doilea sezon a fost antrenorul echipei ”Faimoșii”, iar în al treilea sezon a fost alături de echipa ”Războinicilor”. Ca antrenor, acesta primește un salariu de 20.000 de euro.
Ceilalți sportivi participanți la celebrul concurs au primit sume mult mai mici. Fosta gimnastă Diana Bulimar, cvintuplul campion mondial la skanderbeg la ambele brațe Ion Oncescu, campionul la motociclism-viteză Cătălin Cazacu, luptătoarea profesionistă de MMA Diana Belbiţa, dubla campioană mondială şi europeană la gimnastică aerobică Anca Surdu şi campionul mondial la kickboxing Andrei Stoica au semnat contracte pe salarii lunare între 3.000 și 5.000 de euro, în funcție de reputație și ratingul pe care îl puteau asigura.
În acest sezon, Giani Kiriță a fost antrenor în emisiunea de pe Kanal D. Recent, el și-a încheiat misiunea și a revenit în țară. De cum a călcat pe pământ românesc, fostul fotbalist a făcut turul emisiunilor pentru a povesti ce se întâmplă acum la Exatlon, potrivit Fanatik.ro.