”E un obiectiv foarte ambiţios, dar care se va realiza. Toate punctele vamale din această ţară vor fi modernizate (…) Până la final de an, cel târziu în 2019, vreau să le vedem reabilitate (…) Dacă se va schimba legislaţia la nivel naţional, astfel încât zona aceasta de vamă va fi zonă de interes naţional, exact cum e zona de apărare, această zonă a fiscului, a vămii, să aibă acelaşi tratament. Cu alte cuvinte, să pot să cumpăr din piaţă imediat ce servicii sau lucrare am nevoie. Să nu stai luni de zile să cumperi un echipament, să asfaltezi o infrastructură rutieră, să dotezi vameşii cu elementele necesare. Această modificare va trebui să aibă şi avizul CSAT-ului şi deja s-a vorbit. Este o abordare corectă, de toţi acceptată”, a spus Teodorovici. 

El a subliniat că tot ce va intra în ţară va fi scanat şi că, în aceste condiţii, numai în cazul contrabandei cu ţigări se vor înregistra scăderi semnificative. 

”Scanner-ele vor fi funcţionale (…) Vama va fi reabilitată, modernizată cu tot ceea ce înseamnă echipamente fixe, mobile şi portabile. Nu va exista ideea de nefuncţional (…) Nu se va face pe eşantion (…) Tot ce înseamnă acces în ţară va fi cu scanner fix, adică nu ai pe unde să treci, decât prin scannere şi va făcută sută la sută scanarea, nu pe eşantion (…) Numai din ţigări se pot aduce la bugetul de stat cam un miliard de euro”, a a afirmat Teodorovici. 

Te-ar putea interesa și: