Pe primul loc în clasament se află Timiş – unul dintre judeţele care au atras cei mai mulţi investitori străini – cu o suprafaţă de 48.240 de hectare de teren agricol nelucrat, urmat de Dolj – 40.254 hectare şi Mehedinţi – 31.504 hectare. În grupul judeţelor care au peste 10.000 ha de teren agricol nelucrat mai intră Sălaj – 19.547 ha, Arad – 18.126 ha, Sibiu – 14.170 ha, Alba – 11.851 ha şi Cluj – 11.031 hectare. Acestea sunt urmate de Caraş Severin – 9.952 ha şi Mureş – 9.156 ha. În total, cele zece judeţe au împreună 213.831 hectare de teren nelucrat, ceea ce reprezintă circa 2,6% din suprafaţa arabilă a ţării, conform datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), citate de AGROINTEL.

Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România şi al Asociaţiei Poducătorilor de Cereale şi Plante Tehnice (APCP) Timiş, susţine, însă, că nu este exclus ca în realitate să existe judeţe care au suprafeţe mai mari nelucrate decât Timiş, dar care n-au fost raportate la APIA.
Matei afirmă că în Timiş suprafeţele nelucrate sunt în mare parte terenuri „păstrate” pentru imobiliare, dar şi suprafeţe cumpărate de străini. La nivel de judeţ, străinii deţin circa 10% din cele circa 360.000 hectare de teren agricol, spune Matei.

Citiţi mai mult pe agrointel.ro