Acțiunile listate la Bursa de Valori București (BVB) au crescut in corpore la începutul acestui an, trendul de apreciere fiind oprit abia în urmă cu câteva săptămâni. De revenirea bursei au beneficiat toate companiile, dar mai ales fondurile mutuale cu investiții în acțiuni. La fel și fondurile de investiții de la BVB, mai exact cele cinci SIF-uri și Fondul Proprietatea.
Scăderea din ultimele trei săptămâni ale lunii martie nu a aruncat însă cotațiile în teritoriu negativ, majoritatea înregistrând creșteri mari față de închiderea anului trecut. Titlurile fondurilor au crescut chiar mai mult decât acțiunile companiilor. Indicele BET, al celor mai importante zece companii, consemnează o apreciere de 22%, în timp ce BET-FI, indicele SIF-urilor și al FP, este cu circa 27,6% peste ultima cotație din 2011. Campionul financiarelor rămâne, deocamdată, Fondul Proprietatea, a cărui cotație s-a apreciat cu 38% în primele trei luni.
SIF Oltenia, campion la creșteri
Activele nete totale ale celor cinci SIF-uri, la sfârșitul lui martie, se ridicau la 6,26 miliarde lei. Valoarea acetora este cel mai bun indicator pentru importanța pe care o au aceste societăți în sistem, în ciuda reclamațiilor la adresa managemen­tului și regulilor impuse pentru ac­ționari. Valoarea totală a fondurilor mutuale de investiții (monetare, de obligațiuni, diversificate sau de ac­țiuni) se ridică la 8,3 miliarde lei.
Succesul fondurilor mutuale din ultimii ani se bazează pe stabilitatea celor monetare, cu risc scăzut. Cine vrea însă să aibă un randament mare pentru investiții trebuie să ia în calcul tilurile listate. Iar în perioadele „bullish“, de avânt puternic la bursă, cele mai nimerite sunt, de obicei, titlurile financiare.
În primele trei luni ale anului, SIF-urile și-au majorat cotațiile cu până la 30,8% până la data de 29 martie. SIF Banat-Crișana (SIF1) a crescut cel mai puțin, cu 17,4%, iar SIF Moldova (SIF2) cu 19%. SIF Transilvania (SIF3) s-a apreciat cu 23,7%, SIF Muntenia (SIF4) cu 25,2%, iar SIF Oltenia a fost campionul creșterilor, cu un plus de 30,8%. Evident, cine ar fi cumpărat la începutul anului aceste acțiuni, dată la care acțiunile SIF-urilor erau recomandate pentru achiziție, fie și numai pentru dividende, ar fi avut deja un profit substanțial.
Influențele externe se mențin
Totuși, deprecierile din ultima parte a lunii martie au speriat investitorii, antrenând inclusiv o marcare a profiturilor deja obținute. Principala întrebare este dacă scăderile au fost conjuncturale sau vor continua pe un termen mai lung. „Pe piețele bursiere externe au predominat, de asemenea, scăderile după o perioadă de creșteri, iar pe plan intern în centrul atenției s-a aflat desfășurarea ofertei publice secundare de la Transelectrica“, spune Daniela Ropotă, analist la Intercapital Invest.
Lipsa de interes a putut fi observată și în lichiditatea redusă din piață. Din fericire, încheierea cu succes a ofertei Transelectrica arată că există încă interes pentru acțiunile listate la București. Cum indicele BET, ca și ceilalți indici, se află încă la un minus de circa 50% față de cotațiile maxime din 2007, se poate observa că piața mai are de recuperat. Prudența rămâne totuși cuvântul de ordine, riscurile asociate situației externe, în special cea din zona euro, și cele aferente anului electoral, nu pot fi ignorate. Iar o menținere a recesiunei economice va afecta și piața de capital.
Pe piețele externe au predominat, de asemenea, scăderile, iar pe plan intern în centrul atenției s-a aflat desfășurarea ofertei de la Transelectrica.
Daniela Ropotă, analist, Intercapital Invest
38% este creșterea înregistrată de acțiunile Fondului Proprietatea în primele trei luni, mai mare decât la oricare dintre SIF-uri