Titlurile de stat Fidelis emise în iunie, listate la BVB

Titluri de stat Fidelis. Ministerul Finanțelor a transmis că a atras 537 milioane lei și aproape 222 milioane euro (echivalentul a 1,6 miliarde lei – 330 milioane euro) prin a cincea ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) desfășurată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).

„Programul FIDELIS continuă cu același apetit pentru instrumentele lansate lunar de Ministerul Finanțelor, fiind a treia cea mai bună ediție din cele cinci lansate anul acesta. Extinderea ofertei de maturități în ediția din iunie sprijină investitorii să își diversifice portofoliul de investiții, în contextul ultimelor evoluții din piață, atât la nivel național, cât și global.

Totodată, ne bucurăm că, prin tranșele speciale pentru donatorii de sânge, reușim să atragem investitori noi atât în piața de capital, cât și în demersul social important al statului român. Avem încredere în investitorii FIDELIS și în partenerii noștri și vom continua să oferim condiții optime pentru români și să sprijinim dezvoltarea pieței de capital”, a declarat Tanczos Barna, Viceprim-ministru, Ministru al Finanțelor.

„Titlurile de stat Fidelis reprezintă un pilon important în dezvoltarea sustenabilă a pieței de capital din România. Prin aceste emisiuni recurente și prin listarea lor la Bursa de Valori București, Ministerul Finanțelor oferă nu doar o alternativă modernă și sigură de economisire pentru populație, ci și un semnal clar că piața de capital este un canal strategic de finanțare pentru stat. Fidelis contribuie la lărgirea bazei de investitori, la creșterea lichidității și la promovarea unei culturi investiționale solide, într-un mediu transparent și accesibil și felicităm Ministerul Finanțelor, sindicatul de intermedere și partenerul RockFM pentru acest succes”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

„Rolul Bursei este acela de a crea punți între capital și oportunități. Iar Fidelis este un exemplu concret de colaborare eficientă între sectorul public și cel financiar, în beneficiul economiei românești și al cetățenilor care aleg să investească. Această inițiativă întărește legătura dintre Stat și piața de capital, transformând relația dintre cetățean și finanțele publice într-una mai directă, mai responsabilă și mai orientată spre viitor. Ne bucurăm că Bursa de Valori București joacă un rol activ în acest proces și vom continua să susținem demersurile care aduc economia reală și investitorii mai aproape unii de ceilalți”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de un sindicat format din BT Capital Partners (Lead Manager), Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și TradeVille (Sindicat de intermediere), precum și Banca Transilvania și Libra Internet Bank (Grup de distribuție).

„Cu fiecare emisiune Fidelis, observăm un interes tot mai mare din partea investitorilor persoane fizice pentru planificarea financiară pe termen lung și diversificarea investițiilor. Maturitățile extinse și curba atractivă de randament contribuie la dezvoltarea unei relații sănătoase cu banii – o relație care pornește de la o înțelegere mai clară a profilului de risc și de la creșterea gradului de educație financiară.

Totodată, fluxul constant de investitori reflectă încrederea în piață și în valoarea emisiunilor recurente. Iar BCR continuă să susțină această tendință prin transparență, informații relevante și soluții adaptate clienților și portofoliilor lor de investiții”, a declarat Andrei Ionuț Popescu, Director Executiv Piețe Financiare BCR.

În perioada 6 – 16 iunie, în cadrul acestei oferte, cetățenii români au plasat peste 17.600 de ordine de subscriere pentru titlurile de stat, atât cele denominate în lei, cât și pe cele în euro.

Informații utile privind titlurile de stat Fidelis

Unde pot găsi titlurile de stat achiziționate în ofertă?

Potrivit Ministerului Finanțelor, dacă titlurile au fost subscrise printr-o bancă sau societate de brokeraj, fără încheierea unui contract de prestări servicii de investiții financiare, ele sunt înregistrate în evidențele Depozitarului Central pe numele deținătorului.

Dacă achiziția s-a realizat în baza unui astfel de contract, printr-o instituție autorizată să opereze la Bursa de Valori București, titlurile se află în contul de tranzacționare al proprietarului, a mai precizat sursa citată.

Ce pot face cu titlurile de stat?

Acestea pot fi păstrate până la maturitate sau pot fi vândute ori pot fi cumpărate altele noi în orice ședință de tranzacționare la BVB, prin intermediul unei bănci sau societăți de brokeraj autorizate. Pentru cei care doresc să păstreze titlurile, există două opțiuni:

  • Vor primi dobânda anual, iar la maturitate principalul va fi returnat într-un cont bancar comunicat Depozitarului Central, în cazul în care subscrierea a fost făcută printr-o bancă sau broker, fără contract de prestări servicii investiționale.
  • Pot deschide un cont de tranzacționare la o bancă sau societate de brokeraj, semnând un contract de prestări servicii investiționale și pot transfera titlurile de stat de la Depozitarul Central în acest cont. Astfel, titlurile vor fi în contul de investiții, unde vor primi cuponul anual, iar la maturitate principalul va fi returnat.

Comunicatul integral îl puteți citi aici.