Tinerii sunt mult mai afectați de recesiuni decât vârstnicii. BCE vine cu o serie de recomandări

Tinerii sunt mult mai afectați de recesiuni decât vârstnicii. BCE vine cu o serie de recomandări
Publicat de Valentina Drăgoi la 21 decembrie 2020, 15:20

Crizele economice par să afecteze mai mult tinerii decât persoanele vârstnice. În acest context, Banca Centrală Europeană recomandă guvernelor majorarea împrumuturilor pentru a salva locurile de muncă ale tinerilor.

Un studiu publicat de BCE scoate la iveală faptul că tinerii sunt de două ori mai afectaţi decât vârstnicii de recesiunile grave şi din acest motiv guvernele ar trebui să se împrumute atât cât au nevoie pentru a salva locurile de muncă ale tinerilor, transmite Bloomberg, citat de agerpres.

Totodată, conform acestui studiu, crizele economice tind să se resimtă, prin diferite canale, asupra diferitelor grupe de vârstă. Gospodăriile tinere sunt mai dependente de muncă, pentru a câştiga un venit pe baza căruia să se împrumute. În schimb, generaţiile mai vârstnice sunt mai puţin dependente pentru că deţin, probabil, active financiare.

Chiar dacă o recesiune poate diminua preţul activelor, cel mai mare impact se resimte în pierderea locurilor de muncă pentru cei tineri, susţine Alessandro Ferrari, cercetător la Banca Italiei. Nu numai că tinerii îşi pierd venitul atunci când au cea mai mare nevoie de el, dar experienţa dobândită cu ocazia crizei îi face pe tineri să evite să îşi asume riscuri, ceea ce pe termen lung le reduce randamentele pentru economiile lor viitoare.

Guvernele trebuie să găsească cea mai bună soluție

De menționat este faptl că Guvernele se chinuie se găsească cea mai bună modalitate pentru a-şi finanţa răspunsul la criza actuală. Deşi majoritatea au injectat sprijin fiscal pentru a proteja locurile de muncă pentru moment, politicienii au opinii împărţite cu privire la cât de mult ar trebui să continue acest sprijin şi dacă ar trebui majorate taxele pentru a reduce o povară a datoriei fără precedent.

În acest context, studiul lui Alessandro Ferrari concluzionează că cel mai bine pentru guverne este să majoreze împrumuturile acum, pentru a ajuta gospodăriile tinere, şi să se preocupe mai târziu de povara datoriei. Menţinerea tinerilor în câmpul muncii este în avantajul economiei, pe ansamblu, şi în plus creşte şi avuţia următoarelor generaţii, care ulterior pot fi taxate.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.