Conform ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu, noul serviciu 1911 va fi disponibil non-stop, iar datele colectate în privința incidentelor de securitate cibernetică vor contribui la elaborarea de strategii naționale în domeniu.

„Pot spune că e aproape un moment istoric în ceea ce priveşte securitatea cibernetică în România. După cum anunţat acum câteva zile, astăzi, 2 mai, lansăm numărul unic 1911, prin Centrul Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică. Acest număr este apelabil din toate reţelele la care pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoanele fizice, juridice şi instituţii publice, oferindu-li-se prin Call Center o asistenţă primară şi consiliere pentru diagnosticare şi remediere. De la momentul la care am anunţat că acest număr va deveni operaţional, am solicitat conducerii CERT să extindă numărul la 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, astfel încât să fim siguri că putem acoperi nevoia de solicitare a tuturor cetăţenilor şi a tuturor firmelor din România şi instituţiilor publice care sunt victime ale unor incidente de securitate cibernetică”, a spus Petrescu.

Acesta a menționat că proiectul a fost realizat cu fonduri europene prin programul Connecting Europe Facility.

„Proiectul este realizat pe baza fondurilor europene, ce vin din Connecting Europe Facility, şi se situează undeva la suma de un milion de euro, din care 75% fonduri europene şi 25% fonduri bugetare. Acest număr ar fi trebuit înfiinţat de mai multă vreme. Persoanele fizice şi persoane juridice pot apela acest număr unic dacă sunt victime ale unui incident cibernetic, pentru că noi compilăm aceste date, le vom analiza şi acestea se pot întoarce în Strategii de securitate cibernetică. Tendinţa la nivel european este să se realizeze tranziţia de securitate cibernetică de la una reactivă la una proactivă”, a adăugat şeful MCSI.

Potrivit cifrelor prezentate joi în cadrul conferinței de lansare a numărului unic 1911, economia globală este prejudiciată, în fiecare an cu 400 de miliarde de euro din cauza criminalității cibernetice.

„Se estimează că atacurile cibernetice prejudiciază anual economia globală cu 400 de miliarde de euro, iar impactul economic al criminalităţii cibernetice a crescut de cinci ori din 2013, fiind o provocare pentru însăşi securitatea internă a Uniunii Europene. În Europa, peste 50% dintre cetăţeni se consideră neinformaţi privind ameninţările cibernetice, iar circa 70% dintre întreprinderi au cunoştinţe minime privind aceste riscuri. Situaţia generală la nivelul Uniunii Europene este că 80% dintre întreprinderile europene s-au confruntat cu cel puţin un incident de securitate cibernetică, în anul 2018. În toate sectoarele industriale, incidentele de securitate cibernetică au crescut cu 38%, aceasta fiind cea mai mare creştere din ultimii 12 ani. În România, educaţia digitală în domeniul securităţii informaţiilor continuă să fie deficitară, din păcate. Majoritatea alertelor procesate de către CERT-RO, în proporţie de 87%, se referă la sisteme informatice vulnerabile compromise sau infectate cu diferite variante de malware, situaţie influenţată şi de nivelul abilităţilor digitale individuale, La nivelul anului 2018, în sistemul clasic al CERT-RO au fost înregistrate aproximativ 1.200 de incidente unice”, a menţionat demnitarul.

Te-ar putea interesa și: