Theodor Paleologu, anunțul momentului: E nevoie de o dezbatere privind modificarea Constituţiei

Theodor Paleologu, anunțul momentului: E nevoie de o dezbatere privind modificarea Constituţiei
Publicat de Claudiu Popa la 6 octombrie 2019, 10:40

Anunț important făcut de candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Theodor Paleologu, care a spus recent că are intenția modificării Constituției. Ce vrea să schimbe.

Candidatul PMP la prezidenţiale, Theodor Paleologu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că e nevoie de o dezbatere privind modificarea Constituţiei şi de o reformare a sistemului politic din România, mai ales pentru a fi evitate crizele politice precum cea existentă acum.

„Suntem abonaţi la crize şi lucrul acesta e dezastruos. (…) Aici e vorba de Constituţie, deoarece Constituţia generează aceste crize. (…) Trebuie vorbit despre Constituţie, este una dintre temele pe care le propun, o discuţie cât mai largă privind Constituţia, să ne decidem dacă dăm mai multă autoritate preşedintelui sau să avem o pură republică parlamentară. Este o dezbatere care trebuie avută”, a spus Theodor Paleologu.

El a mai menţionat că preşedintele ţării ar trebui să aibă dreptul de a dizolva Parlamentul, că trebuie redus numărul de parlamentari, că este nevoie de un alt sistem electoral şi că trebuie dezbătută inclusiv forma de guvernământ.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.