Termoenergetica precizează că este vorba despre porţiunea cuprinsă între aleea Şcolarilor şi bulevardul Camil Ressu.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrării este de 45 de zile, iar furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură nu va fi afectată în această zonă.

„Lucrarea este deosebit de importantă pentru îmbunătăţirea furnizării agentului termic în cartierele Vitan şi Dristor în noul sezon de încălzire. Circulaţia rutieră va fi restricţionată pe şoseaua Mihai Bravu, pe tronsonul sus-menţionat, sensul de mers dintre Calea Vitan spre Bucur Obor, traficul urmând să se desfăşoare pe calea de rulare a tramvaielor”, informează Termoenergetica.

Lucrarea are un specific complex şi are în vedere execuţia unor intervenţii pentru schimbarea a circa 200 de metri de conductă (diametrul DN 500) cu o vechime de peste 30 de ani, precum şi lucrări de susţinere a galeriei în care se află montată aceasta.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numerele de telefon 031.9442 şi 0800.820.002.

Ce spune Nicușor Dan

Nicușor Dan susține că bucureștenii nu vor avea probleme cu apa caldă și căldura. Totuși, acesta a subliniat că până în primăvară vor fi multe avarii în rețeaua de distribuție.

„Toată lumea va avea căldură și apă caldă, dar o să avem câteva sute de avarii pe care, promisiunea este ca în modul cel mai transparent, o să le rezolvăm în cel mai scurt timp posibil.

Asta este miza pentru aceste următoare săptămâni, bineînțeles, începând din primăvară, când vremea o va permite. Între timp, o să luăm bani europeni și o să începem să facem treabă serioasă de înlocuire a rețelei.

Specialiștii știu deja care sunt locurile în care trebuie să intervenim cel mai repede și îmbunătățirile, în 2 ani, or să fie sensibile”, a transmis primarul general ales al Capitalei la Digi 24.