"România nu are o astfel de prevedere în tratatul de aderare, iar singura formulă care ar permite prelungirea este modificarea tratatului. Acest proces poate să dureze însă 2-3 ani şi numai dacă instituţiile europene şi toate statele membre sunt de acord. Cred însă că este o solicitare care nu poate fi realizată", a precizat Orban.

Acesta a subliniat că statele care au obţinut această prelungire şi care au aderat în 2004 au avut o astfel de prevedere pentru încă trei ani, inclusă în tratatul de aderare.

Pe de altă parte, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a subliniat că va susţine o astfel de solicitare a României.

"Sunt dispus să sprijin în consiliul comunitar o solicitare în acest sens", a precizat comisarul european.

Noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat recent, pentru Agerpres, că a demarat o evaluare a impactului pe care l-ar avea liberalizarea pieţei funciare în anul 2014, atunci când şi persoanele fizice străine vor putea cumpăra pământ în România.

"Trebuie să vedem care va fi impactul acestora asupra producţiei şi productivităţii în România. Deocamdată, nu vreau să mă pronunţ pentru că voi avea şi o discuţie cu comisarul european în acest sens. Tratatul de aderare ne impune ca, după şapte ani, să liberalizăm piaţa şi este foarte clar: nu se poate prelungi această interdicţie după 2014", a precizat Daniel Constantin.

În prezent, străinii – persoane fizice nu pot cumpăra terenuri agricole până în 2013, decât dacă sunt firme cu acţionariat străin, fiind considerate persoane juridice române.

La ora actuală, circa 8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România, iar pentru persoanele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.

Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.
Citește și Străinii ne cumpără țara la hectar, în timp ce maghiarii fac închisoare dacă vând teren agricol altora decât indigenilor