"Dacă noi identificăm toate măsurile compensatorii care să contrabalanseze impactul pe care Codul Fiscal îl va avea anul viitor în buget atunci… Avem 1,2% plus 0,5% deviaţie temporară, adică 1,7% – 1,8% în zona aceea. Cam asta ar fi ceea ce este fezabil", a spus Teodorovici.

El a precizat că deja sunt o serie de măsuri compensatorii care duc deficitul undeva sub 3%, "dar va fi mult mai jos, chiar cu respectarea a ceea ce ne-am asumat deja".

"Acest Cod Fiscal este aşteptat de toată lumea. Uitaţi-vă care a fost efectul măsurii de 9% de la 1 iunie. Deja, după primele săptămâni au crescut vânzările cu cel puţin 17%. Eu cred că impactul acestei măsuri în economie va fi unul extrem de important. Am încredere că toate măsurile compensatorii pe care noi le identificăm – o parte sunt identificate – vor face ca deficitul anului 2016 să fie cel asumat cu partenerii noştri internaţionali (1,2% – n. r.)", a explicat ministrul Finanţelor.

El este de părere că administraţia din România are foarte multe cheltuieli care nu se justifică.

"Sunt cheltuieli care, dacă sunt raţional planificate, adică cheltuirea într-un mod mai eficient şi chiar să tăiem în anumite zone, fără să afectăm partea de investiţii, asta va fi una dintre căile care va duce acest deficit să fie foarte scăzut. (…). Sunt multe zone în economie în care noi putem să tăiem fără să afectăm partea de investiţii. Principalul obiectiv până la final de an, la rectificarea din iulie, este ca partea de investiţii să primească cea mai mare alocare financiară", a mai spus Teodorovici