Ministrul intervine și liniștește peste șapte milioane de români care au contribuit la Pilonul II de pensii. Oficialul susține că pensiile OUG 114 nu va afecta acest pilon.

„Nu am să fac ce fac colegii de la BNR. I-am rugat de trei ori să înceteze cu o astfel de abordare în a-și exprima punctul de vedere, altul decât al BNR…Eu nu cred că domnul economist Lazea a prezentat punctul de vedere al BNR vizavi de pilonul 2 de pensii. Domnul Lazea nu poate să reprezinte, sau dacă e așa, să ne spună, acesta este punctul de vedere… Acest comportament din partea colegilor de la BNR nu este corect. Dialogul să fie cel între BNR și Ministerul de Finanțe, să ne comportăm și unii, și ceillați, corect față de cei care ne urmăresc, fără atacuri la instituții, fără atacuri la persoane. Nu mi se pare o abordare corectă din partea BNR. Dacă continuă așa, înseamnă că nu-și merită locul pe care îl ocupă. Dânsul este economist sef al BNR, nu poți să duci un mesaj mai departe”, a declarat luni, la Parlament, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

„Din ce înţeleg eu din discuţiile cu Asociaţia Administratorilor de Pensii Private din România (Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, APAPR – n.red.), marea majoritate a administratorilor de pensii private Pilon II din România, dacă nu toate cele şapte fonduri, vor să se retragă România, se gândesc să se retragă din România, deoarece condiţiile li se par deosebit de oneroase – un efort financiar mare pentru un câştig aproape inexistent”, a afirmat, luni, Valentin Lazea, în cadrul „The Romanian Capital Market, Evolution and Outlook”.