Ludovic Orban este categoric. El a vorbit despre ultimele tensiuni din Coaliție. În opinia preşedintelui PNL,  „nu fac bine declaraţiile polemice”. Orban a subliniat că o coeziunea în comunicare este esenţială.

„Este un gentlemen’s agreement. E o chestiune care ţine de bun-simţ, de şapte ani de acasă, de nişte reguli fundamentale în comunicare. Coeziunea în comunicare e esenţială”, a spus Orban. El a răspuns, astfel, unei întrebări adresate la B1 TV despre existența unui acord de comunicare publică între PNL şi USR PLUS.

Orban cere căutarea unei soluții

Orban a vorbit și despre scimbul de replici între preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Violeta Vijulie, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Nu fac bine aceste declaraţii polemice. Eu sunt adeptul că în momentul în care am hotărât să guvernăm România, trebuie să fim serioşi”, a spus Orban.

El a amintit că s-a lucrat două săptămâni la armonizarea programelor de guvernare.

„Toţi miniştrii trebuie să respecte acest program de guvernare. Dacă există diferenţe de abordare, într-un domeniu sau altul, aceste lucruri nu pot fi rezolvate prin declaraţii polemice la televizor. Aceste lucruri trebuie rezolvate prin dialog, trebuie argumentate extrem de solid şi trebuie căutată o soluţie”, a afirmat Orban.

Liderul liberal a spus că nu există un acord de comunicare publică între PNL şi USR PLUS.

Acordul din Coaliție trebuie respectat

El a explicat că s-a evitat să se facă foarte multe hârtii. Acesta a amintit că există un acord de Coaliţie care este public. Documentul prevede câteva principii de bază, care trebuie respectate.

„Avem un program de guvernare, avem Guvern în sine care cuprinde premierul, doi vicepremieri care pot să discute problemele, de asemenea, oricând e necesară o decizie politică, ne putem întâlni, preşedinţii. Comunicarea asta divergentă, au fost puncte, să ne aducem aminte că preşedintele Senatului a vorbit de desfiinţarea Senatului, de referendumul din 2009. Nu cred că a fost potrivit”, a spus liderul PNL.

În opinia sa, nu cred că este bine ca cineva să încerce să câştige capital politic, punându-şi partenerii într-o situaţie în care să afle din presă de un obiectiv.

„Cred că orice astfel de acţiune care excede programul de guvernare trebuie tratată cu maximă circumspecţie şi cu responsabilitate faţă de partener”, a afirmat Orban.