Smartphone-ul a devenit un dispozitiv indispensabil pentru majoritatea utilizatorilor de telefonie mobilă. La şcoală, pe stradă, în tramvai  sau în metrou este imposibil să nu vezi pe cineva butonând un telefon inteligent. Producătorii de telefoane mobile încearcă să se impună la nivel global cu modele din ce în ce mai performante. Unii încearcă să convingă cu smartphone-uri care se încarcă fără fir, alţii pun accent pe camera foto şi montează senzori cu rezoluţii de 16 MP sau mai mari.

Ceea ce vor utilizatorii de la un smarthone, pe lângă performanţă, este durabilitate. Pe măsură ce smart­phone-urile cresc în dimensiuni, tendinţă generală observată la majoritatea producătorilor, ele devin şi mai fragile. Oricât de performant ar fi un telefon, dacă nu rezistă atunci când e scăpat pe jos, lucru care se poate întâmpla chiar şi celui mai atent utilizator, atunci acesta nu se va bucura, cu siguranţă, de succes. Rezistenţa la apă este, de asemenea, o caracteristică importantă apreciată de utilizatorii de smartphone. Faptul că utilizatorii doresc telefoane rezistente la apă a fost demnostrat la lansarea sistemului de operare iOS 7 de la Apple. Mai mulţi utilizatori de iPhone şi-au distrus terminalele după ce au fost păcăliţi de o reclamă foarte bine realizată care susţinea că orice ­iPhone care trece la iOS 7, în contact cu apa, se va închide automat şi se va decupla de la baterie, pentru a evita orice defecte ale aparatului. Sistemul de operare al Apple, numărul doi mondial în producţia de smartphone-uri, a cunoscut cea mai rapidă rată de adopţie din istoria companiei.

Foarte repede s-a răspândit, anul trecut, şi zvonul că sud-coreenii de la Samsung vor oferi viitoarea generaţie Galaxy S5 în carcasă rezistentă la apă şi praf. Dacă se confirmă zvonul apărut în presa sud-coreeană, înseamnă că Samsung va urma exemplul dat de Sony cu propria gamă smartphone. Japonezii de la Sony au ales să lanseze numai smartphone-uri rezistente la apă şi la praf, foarte apreciate în Japonia şi nu numai. Având drept obiectiv poziţia a treia în clasamentul producătorilor mondiali de smartphone-uri, Sony mizează pe acest tip de telefoane, dar şi pe terminalele low-cost. Vârful de gamă din prezent este Xperia Z1, certificat IP58, adică poate fi scufundat până la o adâncime de un metru în apă un timp îndelungat, şi are o cameră foto incredibilă de 20,7 megapixeli, ideală pentru fotografii şi fimuleţe sub apă sau pe pârtie.

Samsung are în portofoliu câteva modele rezistente la apă şi praf, ultimul dintre acestea fiind modelul Galaxy S4 Active. Lansat în luna iunie a anului trecut, telefonul este certificat IP 67, poate rezista la apă timp de 30 de minute, la o adâncime de maximum un metru, la şocuri şi zgârieturi. Acesta se adresează amatorilor de drumeţii şi sporturi în aer liber.

În prezent, pe poziţia a patra în clasamentul producătorilor de smartphone-uri, chinezii de la Lenovo ţintesc locul unu. Aceştia şi-au îmbogăţit portofoliul de smartphone-uri cu modele ieftine, dual SIM, dar şi terminale compatibile 4G. Gama Lenovo include şi terminale rezistente la scufundări timp de 30 minute, şocuri şi praf, precum S750.  Dacă consideri că telefoanele de mai sus nu sunt suficent de rezistente, atunci modelul smartphone-ul CAT B 15, al americanilor de la Caterpillar, cel mai mare fabricant de echipamente pentru minerit și construcții (buldozere și excavatoare) din lume ar putea fi ceea ce îţi trebuie. Telefonul CAT B 15 rezistă unei căzături de la 2 metri, este rezistent la apă, oferă 16 ore de convorbiri, iar ecranul este operabil chiar şi atunci când este ud.

Samsung Galaxy S4 Active
Ecran: 5 inch
Procesor: 1,9 GHz
Memorie RAM: 2 GB
Cameră foto: 8 MP
Spaţiu de stocare: 16 GB,
poate fi extins la 64 GB
Certificare IP67
Preţ: 1.900 lei

Sony Xperia Z1
Ecran: 5 inch
Procesor:  2,2 GHz
Memorie RAM: 2 GB
Cameră foto: 20,7 MP
Spaţiu de stocare: 16 GB,
poate fi extins la 64 GB
Certificare IP58
Preţ: 2.000 lei

Caterpillar CAT B 15
Ecran: 4 inch; Procesor: 1GHz
Memorie RAM: 512 MB; Cameră foto: 5 MP
Spaţiu de stocare: 4 GB poate fi extins la 64 GB
Certificare IP67, dual SIM
Preţ: 1.400 lei

Lenovo S750
Ecran: 4,5 inch; Procesor: 1,2 GHz
Memorie RAM: 1 GB; Cameră foto: 8 MP
Spaţiu de stocare: 4GB; poate fi extins la 64 GB;Certificare IP67, dual SIM
Preţ: 1.000 lei