Taxele de timbru se vor majora. Ministrul Justiției: Trebuie actualizate, mai puțin cele care sunt deja mari

Taxele de timbru se vor majora. Ministrul Justiției: Trebuie actualizate, mai puțin cele care sunt deja mari

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 24 septembrie 2025, 11:04

Ministerul Justiției ia în calcul actualizarea taxelor judiciare de timbru, însă doar după consultări publice și discuții cu actorii din sistemul judiciar. Radu Marinescu a explicat că măsura urmărește direcționarea veniturilor către infrastructura instanțelor, digitalizare și nevoile de personal, fără a afecta accesul cetățenilor la justiție. Ministrul a subliniat că doar taxele mici ar putea fi majorate, pentru a echilibra costurile, și a făcut apel la dialog și colaborare cu magistrații.

Taxele judiciare de timbru ar putea fi actualizate. Ministerul Justiției anunță consultări publice înaintea oricărei decizii

Taxele judiciare de timbru ar putea fi actualizate, potrivit unui anunț făcut de ministrul Justiției, Radu Marinescu. Acesta a explicat că unele taxe mici ar putea fi majorate, dar a subliniat că înainte de a fi luată orice măsură vor fi organizate consultări publice și discuții cu toate părțile implicate în sistemul judiciar.

Radu Marinescu a precizat, într-un interviu pentru Gândul, că în programul de guvernare sunt prevăzute două obiective legate de finanțarea sistemului de justiție. Primul ar fi ca veniturile generate de activitatea judiciară să fie folosite într-o măsură cât mai mare tot în interesul justiției, iar al doilea vizează actualizarea taxelor de timbru.

Ministrul a arătat că Ministerul Justiției a elaborat un mecanism de finanțare menit să direcționeze aceste taxe către infrastructura sistemului, digitalizare, nevoile de personal și îmbunătățirea calității actului de justiție.

„Vă dau un răspuns tranșant și aș vrea să vă spun că în programul de guvernare sunt două chestiuni care sunt înscrise și care sunt legate. Una este ca veniturile, să zic așa, generate de activitatea de justiție, să poată fi folosite într-un mod cât mai mare de către în justiție, iar alt obiectiv este de a se actualiza taxele judiciare de timbru.

De ce sunt ele două? De ce sunt ele două legate? Pentru că la nivelul Ministerului Justiției am elaborat un mecanism de finanțare pentru activitatea din justiție.

Un mecanism care presupune exact ceea ce vă spuneam, o punere în aplicare a programului de guvernare, astfel încât taxele de timbru, alte taxe folosite la nivelul altor entități care sunt în coordonarea Ministerului Justiției, să poată fi folosite pentru activitatea de justiție, pentru infrastructură, pentru digitalizare, pentru nevoi de personal, pentru tot ceea ce ține de calitatea actului de justiție”, a explicat Radu Marinescu.

Taxa nu trebuie să afecteze cu nimic accesul românilor la justiție

Oficialul a subliniat că actualizarea taxelor nu trebuie să afecteze accesul cetățenilor la justiție. El a explicat că, acolo unde taxele sunt deja ridicate, nu se are în vedere o creștere suplimentară, întrucât s-ar putea pune în pericol posibilitatea cetățeanului de a le plăti.

În schimb, acolo unde taxele sunt foarte mici și nu au mai fost analizate de mult timp, acestea ar putea fi mărite pentru a crea un echilibru între costul actului de justiție și dreptul cetățeanului de a beneficia de servicii judiciare.

„Este nevoie și de o actualizare a taxelor de timbru. Dar aceasta nu trebuie făcută în detrimentul cetățeanului. Adică unde taxa este mare, deja mare, se pune cumva în discuție posibilitatea cetățeanului de a o suporta.

Sigur, n-o mărim. Unde taxa este mică, pentru că nu s-a mai analizat această chestiune, cumva s-a mers așa, la modul general, acolo taxa poate fi mărită tocmai pentru a realiza un echilibru între costul actului de justiție, dar și dreptul cetățeanului de a beneficia de justiție.

Nu vom face niciun lucru fără să realizăm o consultare publică și o consultare cu toți participanții la altul de justiție”, a adăugat Marinescu.

Radu Marinescu a adăugat că a transmis invitații către toți factorii relevanți pentru a participa la discuții privind costurile actului de justiție, dar prima întâlnire nu a beneficiat de prezența magistraților din cauza protestelor acestora față de schimbările aduse pensiilor magistraților și vârstei de pensionare din domeniu.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.