Taxă obligatorie în România. Ordinul s-a dat deja direct de la UE

Taxă obligatorie în România. Ordinul s-a dat deja direct de la UE

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 4 iunie 2024, 10:24

CNAIR a anunțat luni singurul ofertant în ceea ce privește implementarea sistemului electronic de tarifare a autovehiculelor pe rețeaua rutieră națională. Acest nou sistem va cuprinde două modalități distincte de tarifare.

Sistem nou electronic de tarifare pe rețeaua rutieră națională

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat luni că Vodafone România a fost singurul ofertant pentru contractul privind implementarea noului sistem electronic de tarifare a autovehiculelor pe rețeaua rutieră națională. Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Valoarea maximă a contractului este de 224,68 milioane de lei (fără TVA) și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul are o durată totală de 84 de luni, dintre care 24 de luni sunt alocate pentru dezvoltarea și implementarea soluției informatice, precum și pentru furnizarea echipamentelor și a programelor necesare.

„Prin această investiție dorim să construim un nou sistem informatic integrat destinat gestionării tarifului de utilizare a infrastructurii rutiere, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene”, a precizat Pistol pe pagina sa de Facebook.

Noul sistem va cuprinde două modalități distincte de tarifare

  • Tarifare bazată pe perioada de utilizare a infrastructurii rutiere (time based): Aplicabilă pentru autoturisme, autobuze, autocare și autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare sau egală cu 3,5 tone.
  • Tarifare în funcție de distanța parcursă (distance based): Aplicabilă pentru autovehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică de 3,5 tone.

Scopul principal al acestei investiții este construirea unui sistem informatic integrat care să gestioneze eficient tarifele de utilizare a infrastructurii rutiere. Acest sistem este menit să alinieze gestionarea tarifelor la standardele Uniunii Europene, asigurând astfel un control mai bun și o administrare mai eficientă a fondurilor colectate din taxele de drum.

autostradă
SURSA FOTO: Dreamstime

Sistem modern de radare fixe și monitorizare a traficului

Pe de altă parte, CNAIR anunțat recent că va implementa un sistem modern de radare fixe și monitorizare a traficului pe principalele autostrăzi și drumuri naționale din București.

Noul sistem va include echipamente moderne pentru monitorizarea traficului, radare fixe pentru măsurarea vitezei, panouri de informare și avertizare cu mesaje variabile (VMS), sisteme pentru monitorizarea și controlul rovinietei, cântărirea din mers a camioanelor și stații meteo dotate cu senzori de polei.

Sistemul va fi instalat pe următoarele sectoare:

Autostrada A1 București – Pitești:

  • 48 de sisteme de detecție incidente
  • 33 de camere mobile
  • 8 camere CCTV
  • 5 stații meteo
  • 22 panouri VMS noi
  • 16 panouri VMS pe bretele
  • 2 sisteme pentru măsurarea vitezei și cântărirea din mers a camioanelor

Autostrada A2 București – Cernavodă:

  • 66 de camere de detecție incidente
  • 35 de camere mobile
  • 40 de camere CCTV
  • 8 stații meteo
  • 9 panouri VMS
  • 1 sistem de cântărire din mers

Autostrada A3 București – Ploiești:

  • 20 de bucle inductive
  • 42 de camere de detecție
  • 29 de camere de detecție incidente
  • 16 camere CCTV
  • 4 stații meteo
  • 17 panouri VMS

DN 1 București – Ploiești:

  • 16 bucle inductive
  • 28 de camere de detecție incidente
  • 17 camere mobile
  • 7 panouri VMS

Sistemele de detecție incidente vor asigura detectarea automată a incidentelor și generarea de alarme în caz de oprire a vehiculelor, mers pe contrasens, prezența pietonilor, aglomerare de vehicule și alte situații de urgență.

 

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.