TAXA de drum. Guvernul pregătește majorarea rovinietei cu aproape 50%. Noile tarife

Începând cu 1 septembrie 2025, șoferii vor plăti semnificativ mai mult pentru utilizarea drumurilor naționale și a autostrăzilor, conform unui proiect de lege aflat în prezent în dezbatere publică la Ministerul Finanțelor. Nivelul rovinietei va fi ajustat considerabil, iar noile tarife vor varia în funcție de categoria vehiculului și perioada pentru care se achiziționează taxa de drum. De asemenea, sancțiunile pentru lipsa rovinietei vor crește substanțial, unele amenzi fiind chiar de două sau trei ori mai mari decât cele actuale.

Rovinieta, mai scumpă ca niciodată

Potrivit proiectului de act normativ, șoferii de autoturisme vor scoate din buzunar 3,5 euro pentru o rovinietă valabilă o zi, față de 2,5 euro cât plătesc în prezent. Pentru 10 zile, tariful aproape se dublează, ajungând la 6 euro, iar rovinieta anuală va costa 50 de euro, cu 78% mai mult decât în 2024 (28 euro). Pentru vehiculele comerciale și transportul de persoane, creșterile sunt similare, iar în unele cazuri, rovinieta anuală sare de 1.200 de euro.

Categoria A – Autoturisme

  • 1 zi: 3,5 euro (față de 2,5 euro în prezent)
  • 10 zile: 6 euro (anterior 3,3 euro)
  • 30 zile: 9,5 euro (față de 5,3 euro)
  • 60 zile: 15 euro (de la 8,4 euro)
  • 12 luni: 50 euro (comparativ cu 28 euro în 2024)

Categoria B – Vehicule de transport marfă cu MTMA ≤ 3,5 tone

  • 1 zi: 8,6 euro
  • 10 zile: 11,5 euro
  • 30 zile: 18,2 euro
  • 60 zile: 28,8 euro
  • 12 luni: 96 euro

Categoria C – Vehicule de transport marfă cu MTMA > 3,5 tone și ≤ 7,5 tone

  • 1 zi: 4 euro
  • 7 zile: 16 euro
  • 30 zile: 32 euro
  • 12 luni: 320 euro

Categoria D – Vehicule de transport marfă cu MTMA > 7,5 tone și < 12 tone

  • 1 zi: 7 euro
  • 7 zile: 28 euro
  • 30 zile: 56 euro
  • 12 luni: 560 euro

Categoria E – Vehicule de transport marfă cu MTMA ≥ 12 tone, maximum 3 axe

  • 1 zi: 9 euro
  • 7 zile: 36 euro
  • 30 zile: 72 euro
  • 12 luni: 720 euro

Categoria F – Vehicule de transport marfă cu MTMA ≥ 12 tone, minimum 4 axe

  • 1 zi: 11 euro
  • 7 zile: 55 euro
  • 30 zile: 121 euro
  • 12 luni: 1.210 euro

Categoria G – Vehicule de transport persoane cu 10-23 locuri (inclusiv șoferul)

  • 1 zi: 4 euro
  • 7 zile: 16 euro
  • 30 zile: 32 euro
  • 12 luni: 320 euro

Categoria H – Vehicule de transport persoane cu peste 23 de locuri (inclusiv șoferul)

  • 1 zi: 7 euro
  • 7 zile: 28 euro
  • 30 zile: 56 euro
  • 12 luni: 560 euro

La categoria vehicule de marfă ușoare (până la 3,5 t), rovinieta anuală urcă la 96 euro, iar la camioane mari, cu peste 12 tone și cel puțin 4 axe, ajunge la 1.210 euro pe an.

rovinieta
SURSA FOTO: Capital.ro

Amenzile pentru lipsa rovinietei urcă la 12.000 de lei. Cine riscă cel mai mult

Tot proiectul prevede dublarea sau chiar triplarea amenzilor pentru lipsa rovinietei. Pentru autoturisme, amenda minimă urcă la 500 lei (de la 250 lei) și cea maximă la 1.000 lei (de la 500 lei). Pentru camioane și autobuze, sancțiunile cresc exponențial, putând depăși 11.000 de lei.

Iată noile praguri de sancțiuni, în funcție de categorie:

  • Autoturisme: 500 – 1.000 lei (față de 250 – 500 lei)
  • Camioane ≤3,5 t: 950 – 1.900 lei
  • Camioane 3,5 – 7,5 t: 1.550 – 3.100 lei
  • Camioane 7,5 – 12 t: 2.750 – 5.500 lei
  • Camioane ≥12 t, 3 axe: 3.550 – 7.100 lei
  • Camioane ≥12 t, minimum 4 axe: 5.950 – 11.900 lei
  • Microbuze/Autobuze mici: 1.550 – 3.100 lei
  • Autobuze mari: 2.750 – 5.500 lei

În prezent, amenzile pentru vehiculele mari nu depășeau, în general, 4.500 de lei.

Ministerul Finanțelor susține că modificarea tarifelor este necesară pentru a aduce legislația națională în linie cu normele europene privind taxarea rutieră, dar și pentru a asigura fonduri suplimentare la bugetul destinat infrastructurii.

Rovinietele cumpărate înainte de 1 septembrie 2025 rămân valabile până la expirarea termenului, fără costuri suplimentare.

Proiectul este în prezent în dezbatere publică, urmând să fie adoptat și promulgat după parcurgerea procedurilor legislative.