Taxa de barieră din Mamaia reintră în vigoare

Taxa de barieră din Mamaia reintră în vigoare
Publicat de CAPITAL la 14 iunie 2010, 10:39

Turiştii vor plăti din nou, începând de marţi, taxa de barieră la intrarea în staţiunea Mamaia, măsura urmând să fie aplicată pentru toate autoturismele care nu sunt înmatriculate în judeţul Constanţa, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, valoarea taxei a fost menţinută la nivelul anilor trecuţi.
Astfel, fiecare intrare în staţiune va costa trei lei, un abonament pentru 24 de ore

Turiştii vor plăti din nou, începând de marţi, taxa de barieră la intrarea în staţiunea Mamaia, măsura urmând să fie aplicată pentru toate autoturismele care nu sunt înmatriculate în judeţul Constanţa, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, valoarea taxei a fost menţinută la nivelul anilor trecuţi.

Astfel, fiecare intrare în staţiune va costa trei lei, un abonament pentru 24 de ore va costa patru lei, unul pentru şapte zile – 25 de lei, iar pentru întreg sezonul estival abonamentul costă 250 de lei. Abonamentelor vor putea fi achiziţionate de la dispeceratele staţiilor de taxare aflate la intrarea în staţiune.

Sistemul de taxare este aplicat în trei puncte ale staţiunii Mamaia, respectiv la intrarea dinspre Năvodari – două bariere, la intersecţia bulevardului Aurel Vlaicu cu bulevardul Mamaia – zece bariere şi la intrarea în staţiune dinspre bulevardul Mamaia – patru bariere.

Taxa de barieră va fi plătită de toate persoanele care provin din afara judeţului Constanţa, iar constănţenii care au maşini achiziţionate în leasing vor beneficia de un permis de liberă trecere. Legitimaţiile se eliberează numai utilizatorilor cu domiciliul sau sediul în municipiul Constanţa. De asemenea, şi agenţii economici care au puncte de lucru în staţiunea Mamaia vor primi legitimaţii de acces.

SURSA: Mediafax

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.