Țara în care nu mai moare nimeni pe șosele. Cum au reușit?
Suedia este pe cale să ajungă la zero decese pe șosele. O performanță incredibilă, după ce în anii 70 atingea un vârf al numărului de decese rutiere. Soluțiile aplicate sunt preluate acum și în alte locuri, New York City obținând deja rezultate încurajatoare.
În 1997, Suedia a implementat un plan “Viziune Zero”, în încercarea de a eradica toate decesele și vătămările corporale de pe drumurile publice. Până în 2000, numărul acestora deja se înjumătățise. În 2012, un singur copil, mai mic de 7 ani, a fost omorât pe șosea, față de 58 în 1970. Revista The Economist a analizat datele la începutul lui 2014: numărul mașinilor în circulație și distanțele parcurse s-au dublat din anii 70. Totuși, doar 264 de persoane au murit în accidente rutiere în Suedia în 2013, un minim record, reprezentând 3 decese la 100.000 de locuitori, comparativ cu 5,5 în Uniunea Europeană și 11,4 în Statele Unite.
Cum au reușit? “Ne bazăm mai mult pe inginerie și tehnologie, decât pe sancțiuni”, spune Matts-Åke Belin, strateg guvernamental pentru siguranță în trafic, citat de CityLab.
Suedia a reconstruit drumurile, făcând prioritară siguranța în fața vitezei sau a altor scopuri. Strategia include crearea unor drumuri "2 + 1": trei benzi, din care două într-o direcție și o a treia în direcția opusă. Banda suplimentară alternează direcțiile pentru a permite trecerea. Acest design a salvat 145 de vieți în timpul primilor 10 ani de aplicare a planului “Viziune Zero”, potrivit The Economist.
Suedia a creat, de asemenea, 12.600 treceri de pietoni mai sigure, cu poduri, semafoare sau piedici de viteză. SE estimează că acestea au înjumătățit numărul deceselor în rândul pietonilor în ultimii cinci ani. Limitele de viteză au fost coborâte în zonele urbane aglomerate și au fost construite bariere pentru protejarea bicicliștilor de traficul auto.
Modelul suedez este studiat acum și de alții. Un plan “Viziune Zero” a fost adoptat și la New York, incluzând implementarea unor zone cu viteze reduse. Ca urmarea, traversarea străzii nu a fost niciodată nu a fost mai sigură în New York City: doar 131 pietorni au fost uciși în accidente pe stradă în 2014, un nivel minim record.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




