Economia României are un potenţial de creştere de 5-6% anual, nivel pe care îl va atinge în 2012, a declarat joi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, care estimează pentru acest an un avans al PIB între 1,3-1,5%.

„Sunt optimist, dar depinde de noi cum vom recupera ce am pierdut în ultimul an şi cât de repede vom reuşi să atingem potenţialul de 5-6% creştere economică pe care România o are. Previzionez pentru acest an o creştere economică de 1,3-1,5%, o accelerare în 2011, urmând ca în 2012 să ajungem la potenţialul pe care îl are România de 5-6%”, a spus Tănăsescu, la un seminar pe teme economice.

El a arătat că România nu va mai avea creşteri mari ale economiei ca în anii de dinainte de 2009, dar este necesar ca aceste avansuri să fie durabile.

„Fiecare creştere trebuie să fie ca o cărămidă. Principala lecţie pe care ar trebui să o învăţăm din criză este să sa fim disciplinaţi, iar când avem o reuşită, să o păstrăm, nu să o evaporăm pe lucruri care nu au ce căuta într-o economie de piaţă”, a adăugat Tănăsescu.

Creştere timidă în acest an

Reprezentantul României la FMI a mai arătat că în acest an creşterea economică va fi timidă, semnele revenirii fiind date de evoluţia exporturilor şi creşterea producţiei industriale.

„Segmentele care conduc la această idee sunt legate de exporturi, care au început să funcţioneze, creşterea producţiei industriale, de oţel. Sunt semne încurajatoare. În acelaşi timp, riscurile există şi sunt legate de disciplina şi de viteza de reformare. Tonul dat de stat, dacă nu va fi ferm, va crea confuzie în rândul investitorilor”, a mai spus Tănăsescu.

SURSA:Mediafax