Sute de mii de români sunt vizați! Ce se întâmplă cu acordul post-Brexit. Ar putea exista consecințe grave
Sursă: INQUAM Photos, Melinda Nagy
Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană la începutul acestui an, însă nici până în prezent cele două mari puteri ale lumii nu au ajuns la un acord, iar negocierile devin din ce în ce mai dificile.
Mai exact, potrivit AFP, reprezentanţii Marii Britanii şi cei ai UE reiau astăzi negocierile la Bruxelles, pentru două zile cruciale, destinate să se ajungă la un compromis asupra unui acord post-Brexit, într-o nouă tentativă pentru a evita un eşec cu consecinţe grele economice, relatează agerpres.
Se pare că acest „nou efort” a fost decis sâmbătă seara la cel mai înalt nivel de premierul britanic Boris Johnson şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o suspendare a negocierilor timp de 24 de ore vineri, la capătul unei săptămâni fără rezultate la Londra.
În același timp, cei doi responsabili vor face un nou bilanţ luni seara, sub presiunea tot mai intensă a calendarului privind încheierea unui eventual acord comercial, care va trebui ratificat de parlamentul britanic şi de cel european înainte de a intra în vigoare 1 ianuarie.
De cealaltă parte, Germania, care ocupă în prezent preşedinţia UE, a salutat continuarea discuţiilor, amintind că ea nu va accepta un acord „cu orice preţ”.
De asemenea, surse europene susțin că este un angajament destinat să asigure ţările UE într-un moment în care tensiuni au apărut în această săptămână între cele 27 de state membre, unele manifestând temeri că UE ar putea să acorde concesii prea importante pentru a evita un „no deal”.
Există riscuri mari
Cele 48 de ore se anunţă cu risc înalt pentru că Boris Johnson şi Ursula von der Leyen nu au putut decât să constate din nou sâmbătă seara „divergenţele importante asupra a trei subiecte care blochează discuţiile încă din luna martie”. Acestea sunt garanţiile în materie de concurenţă cerute de UE în schimbul unui acces britanic fără cote şi tarife la marea lor piaţă, modul de reglementare a litigiilor şi pescuitul.
Totodată, în ciuda slabei ponderi economice, această ultimă problemă este hipersensibilă pentru unele state UE, în special Franţa, care a ameninţat cu veto acordul dacă acesta va leza drepturile pescarilor săi, liberi până în prezent să acceadă în apele britanice, în timp ce Londra intenţionează să-şi reia controlul asupra acestora.
„Cele trei subiecte sunt legate între ele prin firul roşu al suveranităţii britanice – ‘take back control’ al britanicilor – şi cel al protecţiei intereselor europenilor”, care refuză să vadă apărând o economie dereglementată la poarta lor, subliniază o sursă europeană.
Ce spune Michael Barnier
De cealaltă parte, negociatorul european Michel Barnier s-a arătat prudent cu privire la reluarea convorbirilor. „Vom vedea dacă putem avans”, a spus el într-un tweet.
În timp ce europenii afirmă că vor să ajungă la capăt în weekend, acest nou episod de 48 de ore nu pare să fie ultimul, dat fiind modul în care s-au desfăşurat până acum negocierile.
De menționat este faptul că, oricare ar fi rezultatul luni seara, viitoarea relaţie cu Londra urmează să fie în orice caz unul dintre subiectele fierbinţi ale summitului european de joi şi vineri la Bruxelles.
De la plecarea oficială a Regatului Unit, în 31 ianuarie 2020, Londra continuă să aplice regulile UE. Abia la sfârşitul acestei perioade de tranziţie, în 31 decembrie, vor interveni ieşirea sa de pe piaţa unică şi din uniunea vamală.
În absenţa unui acord, schimburile între Londra şi UE se vor face de la 1 ianuarie potrivit doar regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), sinonime drepturilor vamale şi cotelor, ceea ce face să crească riscul unui nou şoc economic în plus celui legat de pandemia de coronavirus.
Sursă foto: Inquam Photos / Melinda Nagy
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





