Locuitorii din Insulele Virgine Britanice au protestat luni împotriva unei propuneri de a plasa teritoriul britanic sub controlul Regatului Unit, la câteva zile după ce premierul din Insulele Virgine Britanice a fost încarcerat la Miami sub acuzația de conspirație pentru trafic de droguri, transmite Reuters.

Un raport publicat vineri, care a fost comandat de reprezentantul reginei Elisabeta în teritoriu, a declarat că problemele de guvernare sunt atât de grave încât legislativul ar trebui suspendat, iar teritoriul ar trebui să fie condus efectiv de la Londra.

Sute de locuitori au protestat față de o guvernare de la Londra

Acest raport a fost prezentat la doar o zi după ce premierul Andrew Fahie, și directorul porturilor din teritoriu au fost încarcerați în urma unei acțiuni a forțelor anti-drog din Statele Unite, ceea ce reprezintă o rușine majoră pentru Regatul Unit.

Sute de persoane s-au adunat luni în fața biroului guvernatorului John Rankin din capitala Road Town, pe insula Tortola, scandând sloganuri și ținând pancarte pe care scria „Nu guvernării britanice”.

„Mesajul nostru către guvernul Regatului Unit și către lume: nu va exista o guvernare directă în acest teritoriu”, a declarat Luce Hodge-Smith, care a deținut anterior funcții în guvern și a cărei pagină de Facebook spune că în prezent este pensionară.

Mitingul a coincis cu o vizită a Amandei Milling, parlamentar britanic, care este și ministru de stat pentru Asia și Orientul Mijlociu, pentru a discuta despre raportul publicat de comisia de anchetă.

Au fost descoperite grave probleme și abuzuri

Raportul acesteia a constatat că milioane de dolari din fondurile de stat au fost cheltuite în fiecare an de politicieni și ministere fără un proces adecvat, împreună cu o gravă lipsă de onestitate în legătură cu vânzările de proprietăți publice și cu un abuz privind numirile în funcțiile de stat.

Administrația lui Fahie a ignorat principiile bunei guvernări, martorilor le-a fost teamă să iasă în față și „oamenii din Insulele Virgine Britanice au fost prost serviți în ultimii ani”, a concluzionat raportul, care nu are legătură cu arestarea lui Fahie.

Insulele Virgine Britanice au fost cucerite de Marea Britanie în anii 1600 și, timp de secole, au fost locul unor plantații de zahăr lucrate de sclavi aduși cu forța din Africa. Teritoriul de aproximativ 30.000 de locuitori a obținut autonomia față de Regatul Unit în 1967, când au fost organizate primele alegeri și a fost creat primul guvern autonom.