ITIA i-a redus suspendarea lui Jenson Brooksby

Simona Halep nu este singura din tenis care a primit suspendare din partea ITIA. Același lucru s-a întâmplat și cu jucătorul american de tenis Jenson Brooksby.

În ceea ce-l privește pe acesta, situația este una mai bună decât a marii campioane a României. El a primit inițial o suspendare de 18 luni de la ITIA. Aceasta, însă, a fost redusă la 13 luni. Reducerea suspendării l-a determinat să își retragă apelul de la TAS.

Tenismenul în vârstă de 22 de ani a fost suspendat din cauză că a ratat trei teste antidoping într-o perioadă de 12 luni. Acest lucru este văzut ca o încălcare a regulilor antidoping.

Decizia de reducere a suspendării a fost luată de ITIA pe baza informațiilor pe care tenismenul american le-a prezentat în cadrul procedurii de apel la TAS. Astfel, s-a decis că vina sa nu era atât de mare.

Așadar, suspendarea lui Jenson Brooksby va lua final la date de 3 martie 2024. Dacă nu i s-ar fi redus pedeapsa, el s-ar fi întors pe teren pe 4 ianuarie 2025.

Este de menționat că suspendarea este retroactivă de la data celui de-al treilea test ratat. În cazul lui, este vorba despre testul din data de 4 februarie 2023.

Jenson Brooksby
Jenson Brooksby/SURSA FOTO: Dreamstime

Verdictul final pentru Simona Halep

În ceea ce o privește pe Simona Halep, ea a primit o suspendare de patru ani pentru testul pozitiv la Roxadustat. Sportiva spune că nu s-a dopat intenționat, ci că a consumat un supliment contaminat.

La TAS, ITIA a precizat că doparea marii campioane a României nu a fost accidentală, așa că a cerut majorarea pedepsei.

Simona Halep speră, totuși, că TAS îi va micșora pedeapsa și că se va întoarce pe terenul de tenis mai devreme decât este prevăzut.

Marea campioană speră din tot sufletul să revină în mod oficial pe terenul de tenis. De altfel, ea speră să poată participa la Jocurile Olimpice din acest an.

Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de la US Open din 2022. Atunci, ea a fost eliminată din primul tur. De altfel, din cauza suspendării, ea și-a pierdut și locul din clasamentul WTA. În momentul în care a fost suspendată provizoriu, tenismena ocupa locul nouă în acest clasament.