Surpriză pe piața muncii! Care este cel mai căutat job în 2020
Dată fiind stagnarea activității din perioada Sărbătorilor de iarnă, luna ianuarie a adus un volum record (+80%) de aplicări la joburi comparativ cu luna decembrie a anului trecut. Se pare că cele mai căutate joburi s-au înregistrat în trei domenii complet diferite.
Cei mai activi în căutarea unui loc de muncă în luna ianuarie au fost șoferii.
Șoferii, contabilii și inginerii și-au căutat joburi în luna ianuarie
Cele mai multe căutări de joburi din luna ianuarie au fost în domenii precum: transport – peste 37.000 de căutări, financiar contabil – peste 34.000 de căutări, inginerie – peste 21.000 de căutări și vânzări – peste 20.000 de căutări, se arată într-un comunicat de presă transmis de Best Jobs.
Surpriza lunii ianuarie vine din domeniul medical&farma, unde angajații specializați au înregistrat peste 19.000 de căutări de joburi, fiind mai preocupați de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum BPO sau resurse umane.
Cine a atras cei mai mulți candidați?
Regina Maria, Rompetrol și Deichmann au atras cei mai mulți candidați în luna ianuarie, cu aproape 7.000 de aplicanți
În luna ianuarie a acestui an, primele zece companii care au primit cele mai multe aplicări la joburile postate pe BestJobs au fost Regina Maria (2.337 aplicanți), Rompetrol (2.277 aplicanți), Deichmann (2.120 aplicanți), Enel (1.842 aplicanți), DRÄXLMAIER (1.792 aplicanți), Continental Automotive Group România (1.715 aplicanți), Takko Fashion (1.695 aplicanți), Hella România (1.649 aplicanți), Pepco Retail (1.571 aplicanți) și Banca Transilvania (1.556 aplicanți).
Ce preferințe au candidații?
Takko Fashion a fost în topul preferințelor candidaților în luna ianuarie, cu 167 de aplicanți direcți
Companiile care au primit cei mai mulți aplicanți direcți, pe pagina companiei de pe BestJobs.ro, în luna ianuarie, sunt: Takko Fashion, cu 167 aplicanți direcți, Deichmann, – 88 aplicanți direcți, Rompetrol – 84 aplicanți direcți, BCR – 81 aplicanți direcți, British American Tobacco – 78 aplicanți direcți, Hella România – 73 aplicanți direcți, Penny Market – 71 aplicanți direcți, DRÄXLMAIER – 70 aplicanți direcți, Flanco – 75 aplicanți direcți și Braun Medical – 61 aplicanți direcți.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




