Potrivit studiului, în 2010, ca procent din PIB, datoria totală a Japoniei era de 456%, a SUA de 268%, a Marii Britanii de 322%, a Franţei de 321% a Italiei de 310%, a Olandei de 327%, a Spaniei de 355%, a Portugaliei de 366% etc. Media celor 18 era de 322%. Datoria Greciei era de 262% din PIB, cu mult sub medie, iar în 2011 era de 279,3% din PIB (603,9 miliarde de euro).
Grecia per ansamblu nu este supraîndatorată. Prin urmare, care este problema Greciei? Răspunsul se ascunde în analizarea defalcată acestei datorii.
Unu: Datoria gospodăriilor/familiilor greceşti în 2010 a fost egală cu 65% din PIB, iar media pentru cele 18 state a fost de 94%. În 2011, Grecia a scăzut la 52,3% din PIB (113,1 miliarde de euro).
Doi: Datoria companiilor greceşti nebancare a fost în 2010 egală cu 65% din PIB, iar media pentru cele 18 a fost de 126%. În 2011, în Grecia a scăzut la 62,7% (135,3 miliarde de euro).
Trei: La datoria publică, imaginea se răstoarnă. În 2010, datoria greacă era egală cu 132% din PIB, în timp ce media pentru cele 18 state era de 97%. În 2011, Grecia a urcat la 164,3% din PIB (355,4 miliarde de euro).
Întrebare: De ce în Grecia particularii erau atât de sub-îndatoraţi, iar statul atât de supraîndatorat? Deoarece particularii erau cumpătaţi şi statul cheltuitor? Nu.
Răspunsul este: Deoarece statul era unul clientelar. Acesta prelua riscul împrumutului şi transfera "clienţilor" produsul acestor împrumuturi, ca venit garantat de stat.
"De ce" şi "cum" se ştie. Statul se împrumuta pentru a alimenta cererea per ansamblu, pentru ca economia să se mişte şi pentru a-şi asigura consensul social. Fără să se îngrijească de crearea unor structuri de producţie moderne şi puternice, de promovarea schimbărilor structurale pe care să se bazeze productivitatea şi competitivitatea economiei (ca alte state ale capitalismului dezvoltat), a sfârşit prin a deveni un duşman al dezvoltării. A subminat dezvoltarea lipsind-o de resurse în favoarea modelului parazitar al consumului pe împrumut şi pe bani nerestituiţi. Economia părea să-şi mărească dimensiunile. Dar, pe nesimţite, încetase să se mai dezvolte cu mult înainte de a se prăbuşi.
Unii vorbesc despre dezvoltare înţelegând pur şi simpul dimensiunea. Însă creşterea dimensiunilor fără dezvoltare nu mai poate avea loc. Iar dezvoltarea presupune acele reforme care nu s-au realizat de zeci de ani. Pe care, în ultimii doi ani, unii le-au promovat într-o manieră deficitară, iar alţii le-au combătut aşa de tare încât este în pericol chiar şi rămânerea Greciei în zona euro.
Studiul BIS sugerează problema: Societatea greacă prin structură, având drept locomativă elita parazitară dominantă şi ca mijlocitor sistemul politic instituit, a făcut presiuni asupra statului (în mod "democratic", şi dinspre dreapta şi dinspre "stânga") ca acesta să se împrumute şi să le transfere lor produsul împrumutului: mii de salarii fără muncă, subvenţii fără producţie, pradă bogată din lucrările şi achiziţiile publice, risipirea impozitelor şi a contribuţiilor la asigurări. Dezvoltarea va începe, când se va pune capăt acestei "euforii".
SURSA: Agerpres