Sindromul impostorului în cuplu și la muncă. Semnul pe care mulți îl trec cu vederea

Sindromul impostorului poate apărea atât în viața profesională, cât și în relația de cuplu. Persoanele care se confruntă cu acest fenomen ajung să își pună în mod constant la îndoială competențele și reușitele, chiar și atunci când există dovezi clare că au obținut rezultate prin propriile eforturi.

Sindromul impostorului în cuplu și la muncă. Când ajungi să te temi că ceilalți „vor afla”

Mădălina Elena Roșu, psiholog, a explicat la Observator 16 de unde poate apărea acest fenomen, cum se manifestă în diferite situații și care sunt primii pași pentru ieșirea din tiparul criticii interioare.

Psihologul precizează pentru Observator, că sindromul impostorului nu reprezintă un diagnostic psihiatric, ci un fenomen psihologic. Persoana se află într-o stare constantă de îngrijorare în legătură cu propriile competențe și întâmpină dificultăți majore în a-și accepta reușitele.

Chiar și atunci când este competentă și are rezultate, persoana poate pune succesul pe seama unor factori externi. Reușita este atribuită norocului, ajutorului primit sau unor circumstanțe favorabile, în loc să fie asociată cu efortul și capacitățile proprii.

Sindromul impostorului poate apărea și în relația de cuplu

Fenomenul nu se limitează la locul de muncă. Potrivit psihologului, el poate fi observat și în relația de cuplu, însă manifestările diferă în funcție de situație.

Unul dintre factorii care pot contribui la apariția acestui tipar este copilăria. Persoanele care au crescut într-un mediu în care valoarea personală era asociată permanent cu performanța pot ajunge să simtă că trebuie să facă mereu ceva pentru a demonstra că sunt suficient de bune.

Dacă, în ciuda rezultatelor obținute, copilul a primit în mod repetat mesajul că acestea nu sunt suficiente, presiunea poate continua și la maturitate. Un mediu foarte critic și lipsa validării pot contribui, de asemenea, la formarea acestui tipar.

Limbajul folosit în relația cu copilul poate fi ulterior internalizat și transformat într-un discurs interior critic. Astfel, mesajele auzite în copilărie pot reveni la maturitate sub forma unor gânduri automate despre propria valoare și competență.

Critica interioară și îndoiala față de propriile reușite

La vârsta adultă, primul pas pentru gestionarea fenomenului este conștientizarea lui. Psihologul explică faptul că sindromul impostorului poate apărea și episodic, fără să devină neapărat un tipar persistent.

Un exemplu este situația în care o persoană obține un loc de muncă și se întreabă dacă l-a primit pentru că îl merita. După perioada de acomodare, aceasta poate observa că are, de fapt, competențele necesare, iar vocea critică interioară începe să se estompeze.

Atunci când însă tiparul persistă și influențează negativ emoțiile, relațiile, comportamentul sau performanța, impactul asupra vieții poate deveni semnificativ. În astfel de situații, este important ca persoana să își observe gândurile automate și modul în care acestea alimentează critica interioară.

Printre gândurile care pot apărea se află ideea că persoana nu este suficient de bună sau că trebuie să muncească permanent mai mult. Observarea acestor gânduri reprezintă unul dintre primii pași pentru înțelegerea tiparului.

Cum se manifestă în relația de cuplu

În cuplu, sindromul impostorului poate fi asociat cu nevoia permanentă de reasigurare din partea partenerului. Persoana poate avea nevoie ca celălalt să îi confirme în mod repetat că este în continuare atrăgătoare, frumoasă și că partenerul este încă atras de ea.

Această nevoie de confirmare poate apărea și în legătură cu iubirea. La fel cum unei persoane îi poate fi dificil să primească un compliment în mediul profesional, îi poate fi greu să accepte iubirea oferită de partener.

În spatele acestei dificultăți poate exista impresia că, la un moment dat, partenerul va descoperi că persoana nu este suficient de demnă de iubirea primită. În acest context, nesiguranța personală ajunge să influențeze modul în care este percepută relația.

Un alt aspect menționat de psiholog este tendința de a munci mai mult pentru relație, pe fondul perfecționismului. Persoana poate simți că trebuie să depună permanent eforturi suplimentare pentru ca relația să fie suficient de bună.

Primii pași pentru ieșirea din tiparul criticii interioare

Un prim pas este identificarea și conștientizarea gândurilor. Psihologul recomandă ca acestea să fie puse pe hârtie, astfel încât persoana să poată deveni un observator al propriilor gânduri și să capete mai multă distanță față de ele.

Gândurile nu definesc persoana, iar observarea lor poate ajuta la recunoașterea faptului că sunt doar gânduri. Psihoterapia poate reprezenta, de asemenea, o modalitate prin care persoana verifică dacă ceea ce gândește corespunde faptelor din realitate.

Un astfel de exercițiu presupune verificarea concretă a dovezilor care contrazic autocritica. De exemplu, o persoană poate analiza faptul că a fost promovată la locul de muncă, că are diplome și studii, că a acumulat ore de muncă și experiență și că a perseverat pentru a obține rezultatele respective.

Pot fi luate în considerare și mesajele de feedback pozitiv primite de la angajator sau colegi. Verificarea acestor elemente oferă posibilitatea de a compara gândurile despre propria valoare cu faptele care atestă competențele și rezultatele obținute.