Consiliul Concurenţei a amendat retailerii Billa, Pic şi Spar, acuzaţi că ar fi furnizat informaţii eronate privitoare la existenţa, în contractele lor comerciale, a clauzei clientului cel mai favorizat. Decizia este contestată în instanţă.

Amenzile au fost decise în luna septembrie a acestui an, însă au fost făcute publice abia săptămåna trecută. Practic, Consiliul Concurenţei îi acuză pe cei trei retaileri că au furnizat informaţii incorecte în cadrul investigaţiei derulate de autoritate în sectorul comercializării produselor alimentare. „Cele trei societăţi au transmis Consiliului Concurenţei informaţii eronate în ceea ce priveşte existenţa clauzei clientului cel mai favorizat, care marchează obligaţia furnizorului de a oferi comerciantului cel mai bun preţ de pe piaţă“, spune pentru Capital Gheorghe Oprescu, preşedintele instituţiei. Cea mai mare amendă, în valoare de 2,15 milioane de lei (circa 580.000 de euro) a fost încasată de Billa Romånia, în timp ce retailerul argeşean Pic a fost sancţionat cu 819.033 lei (circa 221.000 de euro). De asemenea, Spar ar trebui să plătească 256.229 lei (aproximativ 69.000 de euro). Toţi cei trei retaileri au contestat în instanţă decizia autorităţii, după cum declară pentru Capital reprezentanţii Consiliului.

„Amendarea companiilor nu s-a făcut publică (în septembrie, n.red.) pentru că s-a aşteptat şi răspunsul anchetei asupra celorlalţi operatori. Nu au fost cercetaţi doar retailerii, ci şi producătorii şi procesatorii etc.“, explică oficialii Consiliului Concurenţei. „A fost un volum mare de cercetare şi nu am făcut publică decizia la momentul acela pentru că nu s-a dorit să se atragă atenţia asupra anchetei“, completează aceştia.

Cornel Penescu, patronul grupului PIC, nu este de acord cu explicaţia Consiliului Concurenţei şi pune decizia pe seama perioadei electorale. „Amenda ne-a dat-o acum o lună, mă deranjează că a făcut-o publică abia acum. Ei vor să iasă înainte de alegeri, să arate că se agită pentru producători“, spune Penescu. Legal, termenul de plată a amenzii este de 15 zile de la data emiterii deciziei de sancţionare, dar Cornel Penescu este convins că nu o va achita vreodată. „Decizia de a ne amenda este o mare mascaradă. Legea concurenţei este prost înţeleasă la noi. Nu avem monopol pe piaţă, iar ei aici nu au descoperit nimic. Nu văd unde am greşit sau ce este incorect în informaţiile pe care le-am furnizat“, adaugă Penescu, care afirmă că va da în judecată Consiliul Concurenţei pentru prejudiciul de imagine adus companiei sale.

Contactaţi de revista Capital, reprezentanţii celorlalţi doi retaileri nu au dorit să facă niciun comentariu asupra sancţiunii primite. Coincidenţă sau nu, Spar şi-a schimbat luna aceasta conducerea, în posturile de director general şi de director de marketing fiind numiţi foşti manageri ai unor mari retaileri din Romånia.

Lege pentru protecţia producătorilor, pånă la alegeri

Sancţionarea celor trei a fost primită cu bucurie de către producători. „Suntem foarte încåntaţi de amenda dată de către Consiliul Concurenţei retailerilor, pentru că astfel se demonstrează că reclamaţiile noastre au fost reale şi nu erau doar imaginaţia noastră, cum se spunea la vremea respectivă (luna martie anul acesta, cånd a izbucnit scandalul dintre producători şi retaileri, n.red)“, spune Sorin Minea, preşedinte al Asociaţiei Romåne a Cărnii şi director general al producătorului Angst.

Săptămåna trecută, producătorii s-au întålnit la Ministerul Agriculturii pentru a discuta despre adoptarea, sub forma unei unei ordonanţe de urgenţă, a unei legi care să aibă la bază Codul de bune practici în sectorul de retail, care, potrivit producătorilor, în forma actuală conţine informaţii vagi. Minea susţine că Spar şi Pic nu s-ar număra printre semnatarii Codului de bune practici. „Am văzut întåmplător un contract al celor de la Pic. Au nişte clauze aberante. Metro şi Carrefour sunt mici copii pe långă ei“, pretinde Minea. „Nu poţi să mergi la ei cu acest cod şi să le faci reproşuri, tocmai de aceea este necesară o lege care, mi-e teamă că, dacă va fi adoptată zilele acestea, se va face pe grabă“, adaugă acesta.

Concluziile investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei în sectorul de retail alimentar sunt aşteptate să fie date publicităţii în primul trimestru al anului viitor.

850.000 de euro este valoarea totală a amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei, în luna septembrie, retailerilor Billa, Pic şi Spar

«Decizia Consiliului Concurenţei de a ne amenda este o mare mascaradă. Legea concurenţei este prost înţeleasă la noi. Nu avem monopol pe piaţă, iar ei aici nu au descoperit nimic. Nu văd unde am greşit sau ce este incorect în informaţiile pe care le-am furnizat.»
Cornel Penescu, proprietar PIC

131-21060-20_billa_43.jpgNumar magazine: 31
Proprietar: REWE Group
Cifra afaceri 2007: 322 milioane de euro
Profit 2007: 10,5 milioane de euro

131-21061-20_pic_43.jpg
Numar magazine: 4 hipermarketuri
Proprietar: Ilie şi Cornel Penescu
Cifra afaceri 2007: 250 milioane de euro
Profit 2007: N/A

131-21062-20_spar_rompres_43.jpgNumar magazine: 17
Proprietar: Ioan şi Floare Cuc (franciza Spar pentru Romånia)
Cifra afaceri 2007: 37,5 milioane de euro
Profit 2007: N/A

Istoric

ÎNCEPUTUL Scandalul dintre producători şi retaileri a izbucnit în luna martie a acestui an, cånd producătorii au acuzat practicarea de către marile reţele a unor taxe „ascunse“, care le permit retailerilor să obţină profituri uriaşe pe seama furnizorilor.

VERDICTUL Codul de bune practici pentru comerţul cu produse alimentare, agreat în iulie 2008 de părţile implicate, prevede că furnizorii nu pot fi obligaţi de comercianţi să contribuie la costurile de marketing, de deschidere sau de reamenajare a magazinelor. În plus, neacceptarea acestor servicii nu poate fi luată în calcul drept clauză de încetare a colaborării între cele două părţi. Potrivit Codului, comerciantul trebuie să anunţe în prealabil delistarea unui produs al furnizorului, astfel încåt acesta să poată să îşi reconsidere strategia comercială, în cazul în care este dependent de livrările către comerciantul respectiv.

Totodată, retailerii nu au voie să le impună furnizorilor să nu våndă şi altor comercianţi la un preţ mai mic decåt cel la care vinde şi respectivului comerciant. În aceeaşi ordine de idei, şi furnizorului îi este interzis să condiţioneze comerciantul să păstreze un anumit preţ de raft.

EUROPA Coduri de bune practici există şi în alte ţări din UE. În Franţa, de exemplu, Federaţia Naţională a Producătorilor de Legume a obţinut în acest an în instanţă cåştig de cauză într-un proces cu Carrefour, reţea acuzată că ar fi impus furnizorilor un contract-tip de prestări servicii şi anumite taxe.