MApN anunță un exercițiu de mobilizare săptămâna viitoare

Ministerul Apărării Naționale anunță că un exercițiu de mobilizare va fi organizat la mijlocul lunii iunie în județele Harghita și Covasna. Astfel, în perioada 12-16 iunie, în județele Harghita și Covasna se va desfășura „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare – MOBEX HR-CV-23, transmite MApN.

Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile legii privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război și ale actului normativ cu privire la pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare. MOBEX HR-CV-23 are caracter de rutină, activități similare fiind organizate în acest an și în județele Timiș și Caraș-Severin, mai spun reprezentanții MApN.

Un exercițiu asemănător s-a desfășurat în județele Harghita și Covasna și în anul 2015, aspect care a implicat chemarea rezerviștilor prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, explică MApN.

„Acest tip de exercițiu, în care sunt angrenate și structuri din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații şi Serviciul de Telecomunicații Speciale, se planifică și se organizează pe timp de pace, în scopul verificării modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, a stabilirii coeziunii acționale între personalul militar activ și rezerviștii din rezerva operațională, precum și în scopul reantrenării rezerviștilor, prin derularea unor activități militare de instruire specifice fiecărui domeniu”, a comunicat MApN.

Rezerviștii sunt obligați să participe la exercițiile de mobilizare

În aceste exerciții sunt implicate, în medie, aproximativ 10 județe fiecare an. Potrivit legii, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare, la solicitarea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, iar angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor, care au calitatea de salariați, la aceste structuri, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum 5 zile, pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar.

Refuzul de a primi ordinul de chemare și neprezentarea rezerviștilor la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare constituie contravenții.