Cea mai importantă infor­mație urmărită acum de toți actorii piețelor de capital este evoluția conflictului din Siria, care este pe cale să devină internațional dacă SUA și Marea Britanie vor decide să atace armata lui Bashar al-Assad, președintele sirian. Escaladarea (până acum, doar declarativă) a conflictului a provocat deja scăderi importante pe bursele statelor emergente, deprecieri de până la 9% în doar câteva ședințe. Probabilitatea ca Bursa de Valori București să fie afectată este destul de mare, iar ca semnal de ieșire dintr-o piață considerată riscantă este și decizia City of London, unul dintre cei mai mari acționari ai Fondului Proprietatea (FP), de a-și înjumătăți pachetul deținut la FP.
City of London mai are acum, conform raportărilor, doar 4,87% din capitalul social al FP, după ce, în septembrie anul trecut, la precendenta raportare, avea 9,43%.
Altfel, BVB are câteva vești bune pentru investitori. În primul rând, Autoritatea de Supraveghere Financiară a reușit să își găsească timp pentru a aproba numirea lui Ludwik Sobolewski în poziția de director general al BVB; acesta a fost numit în funcție de către Consiliul Bursei de la 1 iulie. În al doilea rând, din 5 septembrie va începe tranzacționarea Conpet la categoria I a BVB, fiind transferată de pe piața Rasdaq. Și, nu în ultimul rând, Nuclearelectrica va începe oferta publică inițială, data cea mai probabilă fiind 9 septembrie.

Salvatorul pe cal alb
Să o luăm de la început. Numirea fostului șef al Bursei din Varșovia la conducerea BVB este privită ca soluția salvatoare pentru bursa locală. Sunt însă câteva lucruri pe care mai toată lumea le gândește, dar foarte puțini aleg să le spună și în public. Cum ar fi că o singură persoană, indiferent cât de capabilă este (iar Ludwik Sobolewski este un șef de bursă care și-a confirmat cu prisosință capacitățile de dezvoltare a unei burse din zona emergentă a Europei), nu va reuși să transforme BVB peste noapte dintr-o bursă mică într-un jucător important al regiunii. Persoană care va avea de luptat și cu „interesele“ unor oameni care nu au nevoie de o bursă dezvoltată pentru a face bani. „Am acceptat această provocare pentru că am încredere în potențialul de dezvoltare al pieței de capital din România“, spune Ludwik Sobolewski, care adaugă că mulțumește pentru „oportunitatea de a demonstra că BVB merită un loc mai bun în economia românească și pe piețele de capital internaționale“. Provocare, da, mai ales că domnul Sobolewski nu cunoaște toate dedesubturile pieței de capital dâmbovițene, asemănătoare cu cele politice. Iar „oportunitatea“ există, dar nu de acum, ci de vreo 10-15 ani, de când bursa ar fi trebuit să crească exponențial pentru a deveni o alternativă reală de finanțare pentru companii.
Primul succes al bursei ar putea fi ieșirea din statutul de „piață de frontieră“, pentru care este nevoie, după cum tot spune președintele BVB Lucian Anghel, de intrarea la cota bursei a Romgaz. Listare care depinde de voința politică a aleșilor noștri, nu de cine conduce bursa.

Listări vechi, listări noi
Tot de voința politică a ținut și startul ofertei publice inițiale a Nuclearelectrica, amânate ani la rând. Acum avem certitudinea că oferta va demara în jurul datei de 9 septembrie, iar în perioada de vânzare, de două săptămâni, statul speră să strângă între 65 și 85 milioane euro pentru pachetul de 10% din acțiunile companiei. În mod normal, nu ar trebui să fie nicio problemă în găsirea de cumpărători pentru titlurile Nuclearelectrica, în condițiile în care investitorii de pe piețele dezvoltate caută investiții alternative la acțiunile de pe piețele dezvoltate. Există însă un semn de întrebare legat de posibilitatea escaladării conflictului din Siria. De aceeași voință politică de care vorbeam ține și numirea directorului general al Nuclearelectrica, poziție în care a fost numită, recent, Daniela Lulache, desemnare făcută prin ordonanță de urgență de către Guvern.
Daniela Lulache nu are experiență în zona centralelor nucleare, cu excepția prezenței, timp de mai mult de un an, în Consiliul de Administrație al companiei pe care acum o conduce. De profesie economist, Daniela Lulache a căpătat un renume negativ după ce a condus Fondul Proprietatea, însă legăturile politice sunt mai puternice și mai importante decât experiența.  Ultima veste bu­nă pentru bursă este intrarea la prima categorie a Conpet Ploiești, compania națională de transport al țițeiului, listată pe Rasdaq și având o capitalizare la zi de 389 milioane lei. „Avem proiecte care au nevoie de finanțare, iar cea mai bună metodă de a atrage această finanțare este piața de capital“, spune Victor Ilași, directorul general al companiei.
Cotația Conpet (COTE) a crescut cu 17% de la începutul anului și cu 25% în ultima lună, însă pe o lichiditate scăzută pe piața Rasdaq. Societatea este deținută majoritar de Ministerul Economiei, cu un procentaj de 58,7%, iar Fondul Proprietatea are un pachet de 29,7%. Restul de 11,58% se află în proprietatea micilor acționari.

Am acceptat această provocare pentru că am încredere în potențialul de dezvoltare al pieței de capital din România.

Ludwik Sobolewski, director general, BVB

389 milioane lei este capitalizarea Conpet, companie care se transferă de pe Rasdaq la prima categorie a BVB