Ordinul executiv anti-imigraţie dat de Trump în 27 ianuarie a dus la haos în aeroporturi şi a stârnit un val de proteste în SUA şi nu numai. Prin acest ordin, cetăţenii din şapte state, în principal musulmane, au primit interdicţie de a intra pe teritoriul american, scrie Mediafax.

Cheapflights, un site de călătorii, a raportat o scădere de 30% în căutările de zboruri spre Statele Unite în weekendul în care a fost semnat ordinul, în comparaţie cu perioadele anterioare. Deşi a fost înregistrată o uşoară creştere cât timp ordinul a fost blocat, per total, pe luna ianuarie scăderea a stagnat la 14% faţă de aceeaşi perioadă din anii trecuţi.

Emily Fisher, un purtător de cuvânt al companiei, a declarat: "A fost interesant de observat că declinul a continuat chiar şi după ce tribunalele au blocat ordinul iniţial. Asta sugerează că o parte din călători va continua să evite Statele Unite atâta timp cât există un efort de a interzice intrarea selectivă a anumitor populaţii pe terioriul american”.

Un operator al Intrepid Travel a raportat ”o scădere considerabilă” în rezervări la zboruri după 27 ianuarie. Directorul companiei, Leigh Barnes, a comunicat că ”În perioada 1 – 27 ianuarie, rezervările spre SUA erau cu 120% mai multe decât spre Australia şi 96% faţă de Regatul Unit. Totuşi, începând cu 27 ianuarie, ziua în care a fost anunţat ordinul, până pe 16 februarie, actualele rezervări spre SUA au scăzut cu 21% faţă de Australia şi 30% faţă de Regatul Unit”.