Această propunere, prezentată la Casa Albă săptămâna trecută de comandantul forţelor internaţionale din Afganistan, generalul Joseph Dunford, este în prezent analizată, scriu cele două publicaţii americane.

Punerea sa în aplicare rămâne condiţionată de semnarea rapidă de către preşedintele afgan Hamid Karzai a acordului bilateral de securitate (BSA) între cele două ţări, care defineşte prezenţa militară străină în Afganistan după 2014.

"Această nouă abordare are drept scop să ofere timp armatei americane pentru a antrena şi consilia armata afgană, permiţându-i totodată lui Barack Obama să-şi încheie mandatul afirmând că a pus capăt celui mai lung război din istoria Americii" început în 2001, scrie Wall Street Journal.

Succesorul lui Barack Obama urmează să fie ales în noiembrie 2016 şi să-şi prea funcţiile în ianuarie 2017.

Wall Street Journal scrie totodată că Washingtonul speră ca celor 10.000 de militari americani să li se alăture alţi 2.000-3.000 de militari din alte ţări NATO. Aceste cifre se înscriu în scenariul de ansamblu de 8.000 până la 12.000 de militari prezentat în februarie 2013 de către ministrul american al apărării de la acea vreme, Leon Panetta.

Propunerea generalului Dunford a întâlnit o anumită opoziţie la Casa Albă, în special din partea vicepreşedintelui Joe Biden care s-a întrebat de ce a fost ales tocmai acest număr de militari, scrie New York Times.

În 2009, Joe Biden a încercat să se opună trimiterii a 30.000 de militari suplimentari în Afganistan, înaintând propunerea trimiterii a doar 10.000 de militari pentru misiuni de combatere a terorismului.

Circa 37.500 de militari americani şi 19.000 din alte state membre NATO se află în prezent în Afganistan, reaminteşte agenţia France Presse.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: