Excedentul statului federal s-a ridicat la 112,889 miliarde de dolari, dublu faţă de cel înregistrat cu un an înainte, menţionează ministerul într-un comunicat. Datele sunt în concordanţă cu media prognozei analiştilor.

Îmbunătăţirea situaţiei finanţelor publice este tradiţională în aprilie, lună în care sunt încasate impozitele, însă a fost amplificată de creşterea fiscalităţii decisă în ianuarie şi de tăierile bugetare ce au obligat statul să îşi ţină sub control chetuielile.

În acest context, veniturile au sporit pe un an cu 28% în aprilie la 406,7 miliarde de dolari, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 13% la 293,8 miliarde de dolari, potrivit datelor Trezoreriei.

Pe primele şapte luni ale exerciţiului bugetar, care a început la 1 octombrie, bugetul Statelor Unite afişează un deficit de 487,6 miliarde de dolari, în scădere cu 32% în raport cu aceeaşi perioadă din anul precedent, conform cifrelor oficiale.

Semn al relativei însănătoşiri bugetare, Statele Unite au anunţat la începutul lunii mai că prevăd să îşi răscumpere datoriile temporar în cursul celui de-al doilea trimestru, o premieră din 2007.

Potrivit previziunilor Casei Albe, deficitul bugetar urmează să atingă 973 miliarde de dolari pentru exerciţiul în curs, cu alte cuvinte 6,0% din PIB, faţă de 7,0% în 2012.
AGERPRES

Te-ar putea interesa și: